Este o zi însorită la Sibiu, prima duminică din an în care toți credincioșii, indiferent de confesiune, sunt chemați să se roage împreună lui Dumnezeu în ceea ce se numește „săptămâna ecumenică”, un eveniment deja împământenit în fosta Capitală Ecumenică din 2007.
Strada Mitropoliei — o stradă unică în România, cu cele mai multe biserici de la culte diferite. Bâlea Lac — la 80 de km de centrul Sibiului se înalță și în acest an o biserică de gheață, singura de acest fel din țara noastră. Cei care o construiesc au declarat-o de la bun început singura biserică ecumenică de la noi din țară, pentru că aici, de-a lungul ultimilor ani, s-au închinat, și-au unit destinele sau și-au botezat copiii atât români, cât și străini, oameni de diferite religii. Biserica de gheață de la Bâlea Lac — inițial controversată, criticată de capii Bisericii Ortodoxe pentru că nu este o biserică care dăinuie, pentru că se topește sub razele soarelui de primăvară — este acum locul în care și preoți ai majorității, ortodocși, oficiază slujba de sfințire, la inaugurarea sa, în fiecare an. Cu soarele care ne însoțește, am lăsat Capitala Ecumenică Sibiu și riturile de pe strada Mitropoliei pentru a ajunge la șantierul bisericii de gheață, care se ridică în aceste zile în locul cu cea mai mare zăpadă de la noi din țară. Odată ajuns la Bâlea Lac, cu telecabina, după ce treci peste Cascada Bâlea, admiri crestele munților de o parte și de alta, pe un tărâm complet alb. Este locul unde duminică la amiază erau 165 de centimetri de zăpadă.
Basirelief în gheaţă
Pe cărările deja făcute de sănii și turiști ne îndreptăm câțiva zeci de metri în apropierea telecabinei. Aici deja biserica de gheață este ridicată aproape în totalitate iar lângă ea se văd lopeți, furtune, sănii cu care se transportă blocuri mari de gheață. Lângă Hotelul de Gheață, asaltat în fiecare săptămână de britanici, dar și de turiști români, mulți dintre ei încumetându-se doar să își facă poze, se ridică și un ansamblu de igluuri. În biserica de gheață l-am găsit pe Dumitru Moscu, un sculptor în lemn din orașul Avrig. De cinci ani, el realizează toate sculpturile în gheață din construcțiile inedite de la Bâlea Lac. În biserică, chiar când intri, peretele din dreapta, gros de un metru, a fost deja măsurat și s-au trasat primele linii. Urmând urmele creionului, Dumitru Moscu a început să sape linii mai adânci cu un fel de cuțit, cu care pătrunde 30 de centimetri în adâncimea peretelui. „Aici o să fac „Cina cea de taină”. Prima dată mă apuc să îl sculptez pe Iisus. Sap un pic în perete, fac un fel de basorelief. Capetele le fac jos, separat, mi-am dat seama că îmi e mai ușor. Așa fac din al treilea an de când lucrez în gheață. Capetele pe urmă le așez cu grijă și le lipesc cu apă, care îngheață. Cel dintâi mă apuc de Iisus. În total, îmi ia cam o săptămână să termin „Cina cea de taină”, sculptată în gheață, aici, pe peretele bisericii”, explică Dumitru Moscu. Ne arată niște desene după care se inspiră. Îl întrebăm ce îi este cel mai greu să sculpteze în gheață, aici, în această biserică relativ mică, în care încap câțiva zeci de oameni: „Trebuie să am grijă, sunt 13 personaje. Trebuie să am grijă cum le împletesc. Cel mai mult îmi ia să îl fac pe Iuda. Glumesc… O dată i-am pus niște bani lângă, în gheață, și cineva i-a furat… I-am făcut o punguță dintr-un pahar de gheață și am pus bani în ea… Personajele trebuie făcute la scară mare, ca să semene”, spune Dumitru Moscu.
„Altarul” bisericii de gheață va avea o singură sculptură: Iisus răstignit pe cruce.
La adăpost de viscol, ger, chiar și de razele soarelui, din toată echipa care lucrează pe acest șantier de gheață, cel mai
ușor pare să-i fie sculptorului. Îmbrăcat în haine groase, cu mănuși fără degete, Dumitru Moscu lucrează singur la personajele biblice. Din când în când, un turist intră curios în biserică, se așază pe una dintre băncuțele de gheață și se uită la Iisus sau la apostolii din gheață cu același sentiment smerit ca într-un lăcaș clasic.”Sunt care vin, își fac semnul crucii, se închină și la sculpturi. Biserica este sfințită an de an de un sobor de preoți”, mai spune sculptorul. Afară, eforturile se cântăresc cu altă unitate de măsură. În timp ce turiștii abia așteaptă să iasă soarele, pentru cei câțiva constructori, cu experiență pe șantiere obișnuite, soarele e cel mai mare pericol. Biserica de gheață este planificată să fie gata luna aceasta, cel târziu la începutul lui februarie. Biserica și igluurile de lângă sunt construcții care se fac nu doar contracronometru, ci contra gerului, viscolului și care sfidează căldura soarelui.
Lăcaş din gheaţă
Aici nu se construiește cu ciment și mortar. „Cărămizile” sunt blocuri săpate cu drujba în apa înghețată a Lacului Bâlea. Pe urmă, fiecare bucată este trasă afară de cel puțin doi oameni, cu ajutorul unui cărucior tip sanie. O singură persoană, cea mai experimentată, taie însă gheața. Știe unde să meargă cu drujba pe Lacul Bâlea, ca să nu cadă în apa înghețată. Îmbrăcat cu haine groase și protejate de echipament impermeabil, Istvan Demeter se luptă cu gheața Lacului Bâlea de câțiva ani. Deja s-a specializat în construcțiile de gheață de aici. El taie bucățile grele aproape cât un om. Cu cât sunt mai mari, cu atât construcția e mai trainică iar soarele nu reușește să o distrugă repede. „E greu. De asta avem și un motofierăstrău destul de mare. Gheața este destul de groasă, are 60-70 de centimetri, lungimea e de un metru, lățimea unui bloc e de jumătate de metru. Fiecare bloc de gheață cântărește între 50 și 70 de kilograme. Deja am cinci ani de când lucrez cu gheața, în frig, aici. Nu îmi e teamă că se surpă gheața cu mine”, ne spune Istvan Demeter.
Materia primă: gheaţa Lacului Bâlea
Un meteorolog ar putea măsura viscolul de la Bâlea doar dacă ar privi fețele constructorilor. Protejați de căciuli cu urechi, trase bine peste obrajii cu barbă, muncitorii recunosc că doar soarele și căldura le poate distruge munca, de aceea nu se pot bucura cu adevărat când este mai cald, deși ar vrea. La Bâlea Lac, când zăpada este viscolită și e ceață, atmosfera este ca la Polul Nord. Aproape că nu mai poți respira și nu vezi să mergi. „Materia primă” pentru constructori e Lacul Bâlea, cel mai mare lac glaciar din Munții Făgăraș. La 2.034 metri altitudine, muncitorii de aici nu se tem de avalanșe, deși este zonă cu risc mare în această perioadă. Ei știu că o singură dată, în urmă cu mai bine de 30 de ani, o avalanșă a coborât până aproape de cabane. Meșterii gheții nu se tem nici de animale sălbatice, pentru că acestea nu se apropie de zona șantierului lor, situat în vecinătatea cabanelor. Aici se lucrează în altfel de condiții extreme. Condiții meteo schimbătoare și dure. Vremea se poate schimba în câteva minute. Cabanierii cu experiență spun că există perioade ale anului când la Bâlea Lac treci prin trei anotimpuri în doar 24 de ore.
Pentru toate confesiunile religioase
Biserica de gheață de la Bâlea este un popas de rugăciune în vârful muntelui, unde oamenii vin pentru spectacolul naturii din această rezervație. Însă un alt preț al construcțiilor neobișnuite, de „sezon”, doar din gheață și zăpadă, „cimentate” cu apă, se traduce prin rezistența la frig. Pe șantierul bisericii de gheață totul se face în numele ecumenismului. Aici, toată lumea, indiferent de religie, de etnie, de țara de unde provine, recunoaște că e un loc binecuvântat de Dumnezeu. „Este a opta ediție și singura biserică de gheață din România. Lăcașul de cult este deschis la orice oră, pentru orice turist, de orice confesiune religioasă. Se pot ține botezuri, cununii, slujbe cum au avut loc și în alți ani. (…) Dintre turiștii care vin la Bâlea Lac, niciunul nu pierde ocazia să intre cinci minute în biserica de gheață să spună o rugăciune”, concluzionează Leo Klingeis, unul din reprezentanții firmei care a construit ansamblul de construcții de gheață de la Bâlea. Acum, construcția unei noi biserici de gheață la Bâlea Lac inspiră și pe unii preoți misionari, care susțin ideea ridicării unui „loc spre închinare” permanent la peste 2.000 de metri altitudine, în Masivul Făgăraș.
În memoria morţilor de pe Transfăgărăşan
„Cred că e o spiritualizare a zonei, o încercare de ne atrage atenția Bisericii, că avem nevoie de un lăcaș de cult în zonă, pentru turiști. Măcar un punct de reper, un refugiu spiritual pentru toate celelalte refugii turistice. Nu cred că pe turiștii de acolo i-ar deranja dacă ar apărea un punct de reper pentru închinare, un spațiu de rugăciune. Am întâlnit vara și caravane care veneau de peste munți, dinspre Argeș, și care chiar dădeau slavă lui Dumnezeu că au reușit să treacă printr-o perioadă grea, era după o ploaie puternică, erau foarte bucuroși. (…) Până la urmă, Bâlea rămâne un spațiu istoric. Chiar m-am gândit, există o singură placă care consemnează munca oamenilor la Transfăgărășan, poate nu ar fi rău să facem și o biserică, pentru că sunt convins că acolo au murit și foarte mulți oameni”, a declarat pentru AGERPRES preotul Constantin Necula, consilier misionar și de imagine al Mitropoliei Ardealului. Pe șantierul gheții, pe constructori — români, romi, unguri, sași, ortodocși, penticostali, catolici, protestanți — numai temperaturile pozitive îi sperie, că nu îi lasă să-și împlinească menirea. Aici nici rafalele puternice de vânt nu pot clinti dorința de a clădi din Lacul Bâlea un altfel de „refugiu”. Unul spiritual, chiar și pentru câteva luni, până soarele câștigă lupta cu gheața.
foto: AGERPRES
