Spectacolul de balet clasic „Baiadera”, coregrafia Aleisha Gardner, va avea primele două reprezentații, la Teatrul de Balet Sibiu, după o pauză de cinci ani de la premieră, miercuri, 25 octombrie 2023 și joi, 26 octombrie 2023 și îi va avea în distribuție, în rolurile principale, pe dansatorii Ayaka Nagai (Nikia), Sayron Perreira / Nathaniel Lillington (Solor), Candela Nieto / Camille Texier (Gamzatti), Valentin Barteș (Rajahul, Dugmanta), Dorin Ioan Coșeriu (Marele Brahman), Vasco Yu Belo (Idolul de aur), Kenichi Murata / Henrique Ferreira (Magedaveya, Fachirul).
Foto: TBS, Ovidiu Matiu
Spectacolul a avut premiera la Teatrul de Balet Sibiu în data de 25 octombrie 2017.
Coregrafia originală a spectacolului îi aparține lui Marius Petipa, adaptarea coregrafică a spectacolului de la Sibiu este realizată de Aleisha Gardner, pe muzica lui Ludwig Minkus, iar costumele sunt create de Anamaria Șut. Cele două reprezentații programate pe 25 și 26 octombrie 2023, vor avea loc de la ora 19:00, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu.
Libretul spectacolului
Acțiunea se petrece în India, „Baiadera” fiind o poveste despre dragostea eternă, mister, destin și dreptate. Baletul are la bază drama unei dansatoare în templu (baiaderă), Nikia, care îl iubește pe Solor, un războinic nobil. Nikia este iubită, la rândul ei de Marele Brahman, pentru care însă ea nu simte nimic.
Actul 1, Scena I
În fața templului din Pădurea Sacră, tinerii războinici conduși de Solor pleacă la vânătoare. Înainte de a intra în pădure, Solor îl roagă pe fachirul Magdaveya să îi spună baiderei Nikia că o va aștepta în apropierea templului, după ce se va întuneca. Marele Brahman, preoții și dansatoarele din templu celebrează ritualul indian al focului. Nikia, cea mai frumoasă dintre baidere, a fost aleasă să le conducă pe celelalte dansatoare ale templului. Marele Brahman, uitând de jurământul de celibat, îi declară Nikiei că o iubește, dar aceasta îl respinge. În aceeași zi, după lăsarea serii, Nikia se întâlnește în secret cu Solor. Întâlnirea lor secretă este păzită de către fachir. Cei doi îndrăgostiți dansează împreună și își jură dragoste eternă, deasupra Focului Sacru. Marele Brahman reușeste să audă conversația celor doi îndrăgostiți și jură să îl ucidă pe Solor.
Actul 1, Scena II
Într-una din camerele luxoase ale palatului, Rajahul decide să îl recompenseze pe Solor și decretează că războinicul se va căsători cu fiica sa, Gamzatti. Privind portretul lui Solor, Gamzatti se îndrăgostește de acesta, iar atunci când cei doi se întâlnesc, Solor este impresionat, la rândul lui, de frumusețea fetei. Chiar dacă i-a jurat dragoste eternă Nikiei, Solor nu se poate împotrivi dorinței Rajahului și acceptă să se căsătorească cu fiica acestuia. Marele Brahman îi spune Rajahului depre dragostea secretă dintre Solor și Nikia, sperând că Rajahul îl va ucide pe războinic. Rajahul decide, însă, să o ucidă pe Nikia. Gamzatti aude conversația celor doi și o cheamă pe Nikia în camera sa, încercând să o mituiască cu bijuterii pentru a renunța la Solor. Nikia refuză și încearcă frenetic să o ucidă pe Gamzatti. Fără să reușească însă, Nikia este nevoită să fugă, iar Gamzatti jură să se răzbune și să o distrugă pe baiaderă.
Actul 2
În grădina palatului, un ospăț somptuos este ținut pentru a celebra logodna lui Solor și Gamzatti. Nikia primește porunca de a dansa la logodna celor doi. Sclavele lui Gamzatti îi oferă baiaderei un coș cu flori, iar aceasta crede că sunt de la Solor, dar în coș se ascunde un șarpe veninos. Nikia este mușcată, iar Marele Brahman promite să o salveze dacă îl va iubi. Pe moarte, Nikia îl vede pe Solor plecând cu Gamzatti, refuză antidotul oferit de Marele Brahman și moare.
Actul 3
În cortul său, Solor este îndurerat de moartea Nikiei și, fiind sub influența opiumului, visează că s-a reunit cu Nikia în Regatul Umbrelor. Umbrele coboară din întuneric, de pe munte, într-un șir lung. Pentru Solor realitea dispare și urmează umbra Nikiei, în Regatul Umbrelor.
iletele pentru spectacol pot fi cumpărate online de pe platforma de ticketing kompostor.ro, de la casieria Teatrului de Balet Sibiu, Parcul Tineretului, nr. 1 sau în seara spectacolului, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, în limita locurilor rămase disponibile.