Au trecut aproape 130 de ani de când un român a reușit performanța de a înființa în Săliște „prima întreprindere românească”, fapt greu de închipuit în Transilvania acelor vremuri, aflată sub dominația austro-ungară, ne transmite Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean pe pagina ei de socializare.
Foto: Facebook Daniela Cîmpean
„Pe o bucată din lemn de brad, Ioan Dădârlat, devenit la 1896 proprietar de afacere, a scris: „Prima Fabrică Română de Pălării”. „Este cel mai de preț obiect pe care-l am de la bunicul meu”, spune Radu Ilieș Dădârlat, cel care duce mai departe frumosul meșteșug al pălăriilor de Săliște.
Foto: Facebook Daniela Cîmpean
Născut în „capitala Mărginimii”, bărbatul este un munte de om, cu palme mari, înnegrite de la vopseluri, având pielea degetelor bătătorită și străpunsă de acele cu care coase căptușeala pălăriilor. „Cel de-al doilea soț al bunicii mele a fost Ioan Dădârlat, primul și cel mai cunoscut pălărier din Mărginimea Sibiului.
Foto: Facebook Daniela Cîmpean
Tata a învățat de la el meseria asta grea, chiar dacă a profesat ca tehnician veterinar”, spune meșterul în timp ce îmi arată câteva zeci de calapoade din lemn, atent înșiruite pe un raf în fundul curții.
Foto: Facebook Daniela Cîmpean
Astfel, aflu că într-o lume în care totul este schimbător, chiar și craniile nu mai sunt ce au fost: „Am calapoade vechi de peste 100 de ani. Majoritatea sunt mici față de mărimile de azi. Acum, oamenii sunt mai înalți, au capul mai mare, asta-i sigur!” Încearcă și o explicație: „Probabil că este de la hrană. Majoritatea animalelor sunt crescute cu hormoni, plantele sunt modificate genetic, iar toate acestea ajung pe rafturile magazinelor, apoi în mâncarea noastră. Uitați-vă în jur să vedeți câtă lume este obeză”.
Foto: Facebook Daniela Cîmpean
Orice pălărie pleacă de la faza de cloș. Adică de la o bucată conică de postav, pe care meșterul o mai găsește doar în zona Timișoarei, lucru ciudat în condițiile în care Mărginimea Sibiului abundă de crescători de oi, iar lână ar fi suficientă. „Cloșul este țesut din lână și melană, niște fire sintetice care țin țesătura laolaltă. Mai este și cloșul din păr de iepure, mai elegant, dar și mai scump”.
Prima operațiune este cea a apretatului: „Cu o pensulă fină aplic un apret, care este un amestec din clei de oase și amidon. Plus un ingredient secret”. Urmează aburirea și trasul pe calapod: „Am mărimi de la 50, până la 62. Odată, am lucrat un 64-65 pentru un bărbat cu o malformație la cap, de aici, dintr-un sat învecinat.”
Urmează curățatul cu peria, apoi se pune din nou la presă, se taie borurile și se tivește panglica: „Aici se simte mâna pălărierului: dacă-i meseriaș, capetele bordurii nu se văd”.
Radu Ilieș – Dădârlat a fost trimis de tatăl său să „fure meserie” la „Paltim”, fosta fabrică de pălării de la Timișoara, prima de acest fel din sud-estul Europei: „Tata a fost un om dur, însă foarte corect. M-a dat pe lângă un maistru, să învăț cum se fac pălăriile de domn. Apoi, am revenit acasă, unde am lucrat cu tata și cu bunica.”
Din fostul atelier al lui „Babu Ionel”, cum îi spuneau cei apropiați lui Ioan Dădârlat, au mai rămas câteva duzini de calapoade din lemn de tei, o presă cu abur și o mașină de cusut. „Îmi este drag să lucrez cu ele, au făcut mii de pălării care au ajuns în lumea întreagă. Unele au trecut oceanul și au ajuns în America”.
Foto: Facebook Daniela Cîmpean
Potrivit pălărierului săliștean, în județul Sibiu există patru modele de clopuri ciobănești: „Cel de pe Valea Hârtibaciului respectă modelul tradițional pentru că este mai jos și are boruri de 2,5 – 3 centimetri. Apoi, vine clopul din Săliște, care este ceva mai înalt, cu bor de 1 – 1, 5 cm. Poienarii îl vor mai înalt, pentru că sunt mai mândri din fire. La final, vine și clopul modern, pe care-l poartă și Ghiță Ciobanul, foarte înalt, fără boruri. Mie, unul, nu-mi place: zici că-i o claie de fân”.
Pălărierul cutreieră târgurile transilvănene în lung și în lat. Constată de la un an la celălalt că numărul purtătorilor de pălării scade, iar prețul materiei prime crește: „Cel mai ieftin clop de cioban, făcut din lână și melanină, costă 150 – 200 de lei, iar o pălărie din păr de iepure ajunge la 200 de euro. Cele mai comandate pălării sunt cele ale romilor căldărari de pe Valea Hârtibaciului sau din Țara Oltului, care le vor cu boruri largi și panglici din alea faine”.
La poarta casei de pe strada București din Săliște, o pălărie metalică agățată lângă streașină vestește lumii că aici încă mai funcționează „Prima Întreprindere Română de Pălării”. Aidoma Babului Ionel, meșterul se bazează de fiul său că va duce mai departe priceperea și secretele pălăriilor de Săliște.
Foto: Facebook Daniela Cîmpean
Cu palmele lui mari, cele însemnate de vopseluri și ace de cusut, Radu Ilieș Dădârlat cuprinde cu clop ciobănesc căruia tocmai i-a cusut, cu infinită migală, marginile. Clopul va urca în munții Mărginimii ferindu-și stăpânul de frig și de soarele puternic. Îi va sta alături la necaz și la bucurie, va fi ținut în mâini în timpul rugăciunilor, iar în cui va atârna doar la ceas de odihnă. La sărbătorile din sat, fetele nemăritate îl vor invoca, cu mare drag și în căutare de leac pentru inima îndrăgostită:
„Bade, pălărie nouă,
Tu mi-ai rupt inima-n două,
Tu mi-ai rupt-o, tu mi-o coase,
Cu fir roșu, de mătase.”
Iar clopul zămislit pe calapoadele, presa și mașina de cusut ale „Babului Ionel”, va duce în lume vestea că aici, în județul Sibiu, avem oameni și locuri de poveste!”spune Daniela Cîmpean.
