Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă. Luni vor fi afișate rezultatele

Luni, 26 august, vor fi afișate rezultatele inițiale la examenul de Bacalaureat, sesiunea de toamnă, potrivit Monitorul de Cluj.

Foto. arhivă

Rezultatele inițiale de la examenul de Bacalaureat – sesiunea de toamnă vor fi afișate luni, 26 august, potrivit calendarului oficial.

În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/ 679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/ 46/ CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR), rezultatele sunt afişate prin anonimizarea numelui, prenumelui candidatului (coduri).

Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Afişarea rezultatelor finale este programată vineri, 30 august (în centrele de examen şi online).

La examenul naţional de Bacalaureat, sunt declaraţi promovaţi candidaţii care îndeplinesc, simultan, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au primit cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*