BACALAUREAT 2018. Rezultatele simulării și calendarul examenelor

În urma simulării probelor scrise de la examenul de bacalaureat, ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea, respectiv de 6 şi peste 6, este de 39,55%, adică 43.800 de elevi din 110.752 de elevi prezenţi, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

„În urma simulării probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale în perioada 19-22 martie 2018, situaţia statistică generată de rezultatele înregistrate relevă că ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea (6 şi peste 6) este de 39,55% (43.800 de elevi din 110.752 de elevi prezenţi). Rezultatul este superior celui înregistrat anul trecut (38,23%)”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale.

La clasa a XI-a, rata de promovare este de 33,73%, în creştere cu aproape 4 procente, comparativ cu 2017, când s-a situat la valoarea de 29,85%, respectiv cu 8 procente faţă de 2016 (25,76%). Mai precis, dintre cei 119.990 de elevi participanţi, 40.475 de elevi au obţinut medii peste 6. Rata cumulată de promovare este de 36,52%.

Pe tranşe de medii, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) arată astfel: 27.104 elevi au obţinut medii între 6 şi 6,99, 29.180 de elevi – medii între 7 şi 7,99, 20.434 de elevi – medii între 8 şi 8,99 şi 7.509 elevi – medii între 9 şi 9,99. 48 de elevi au obţinut media 10.

Pe segmentul 5 – 5.99, au fost cuprinse 11.907 medii, însă conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului, nota minimă pentru fiecare disciplină în parte este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului, este cel puţin 6. În această situaţie sunt 146.467 de elevi, care nu au reuşit să obţină media minimă.

În 6 judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a depăşit 45%: Hunedoara (45,3%), Brăila (46,1), Alba (47,3%), Galaţi (48,7%), Cluj (49,8%) şi Iaşi (50,2%).

Procente reduse de promovare s-au înregistrat în judeţele Călăraşi (25,6), Giurgiu (25,2) şi Ilfov (22).

În ceea ce priveşte rezultatele elevilor din clasele a XI-a, procente de promovare de peste 38% s-au înregistrat în judeţele Brăila (38,9), Dolj (39,3), Iaşi (39,9) şi Cluj (44,6). Sub pragul de 20% figurează judeţul Giurgiu (16,6%)

Notele obţinute nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care sunt elevi care doresc consemnarea notelor în catalog, aceştia vor depune o cerere scrisă în acest sens.

MEN mai precizează că „obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului liceal, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare în sesiunea iunie-iulie”.

Calendarul bacalaureatului 2018

  • 12-13 februarie – proba de limba şi literatură română oral
  • 14-15 februarie – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
  • 16, 19, 20 februarie – evaluarea competenţelor digitale
  • 21-22 februarie – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
  • 25 iunie – limba şi literatura română scris
  • 26 iunie – limba si literatura maternă
  • 27 iunie – proba obligatorie a profilului
  • 28 iunie – proba la alegere a profilului
  • 4 iulie – afişarea primelor rezultate şi depunerea contestaţiilor
  • 5-8 iulie – soluţionarea contestaţiilor
  • 9 iulie – afişarea rezultatelor finale

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*