Sâmbătă, 06 aprilie, începând cu ora 08.00, va avea loc o nouă acțiune de ecologizare, în cadrul Campaniei „Împreună facem Avrigul curat!”. Se va acționa țintit, în zonele vulnerabile din Avrig și localitățile aparținătoare, cu mai multe echipe de volunari.
Zonele în care se va acționa sunt următoarele:
În Avrig, pe râul Avrig, de la intrarea în Avrig, până la Podul de Fier – stânga, dreapta; pe râul Avrig, de la intrarea în Avrig (pod) pâna la Târgul de animale, malul stâng, drept; de la Podul de Fier – 500 m spre Olt; în apropierea depozitului de deșeuri menajere (fosta groapă de gunoi); pe Valea Avrigului, de la târgul de animale până la primul punct de colectare deșeuri reciclabile și menajere amenajat pe Valea Avrigului; pe strada Râului, grădinile fără construcții; în zona ACH și în zona Dutină.
În Săcădate, pe partea dreaptă și stângă a drumului Săcădate-Bradu, pe partea dreaptă și stângă a drumului Săcădate – Glâmboaca; la ieșirea din Săcădate spre Nucet și pe cele 2 pârâuri dintre Săcădate și Bradu.
În Bradu – la ieșirea din Bradu spre Balastieră, în zona Cărămizi; în spatele stației Peco din Bradu; la ieșirea din Bradu, pe partea dreaptă și stângă a drumului spre Cașolț și șa ieșirea din Bradu spre Sibiu.
În Mârșa – la halta Mârșa – drumul spre Olt (Baraj); pe pârâul din interiorul localității Mârșa, de la fosta fabrică de alcool până la calea ferată și în zona grădinilor din localitatea Mârșa
La Glâmboaca – pe drumul Glâmboaca –Săcădate, partea stângă și la ieșirea din Glâmboaca spre Colun
„Dă-ne de veste dacă vrei să te alături voluntarilor care și-au anunțat deja prezența la acțiunea de ecologizare și te vom pune în legătură cu un coordonator de zonă. Împreună, facem Avrigul curat!
Pentru informații și înscrieri puteți suna la numărul de telefon 0748 871 850”, transmit reprezentanții Primăriei Avrig.