La sfârşitul săptămânii trecute, pentru al patrulea an consecutiv, grădinile palatului de vară de la Avrig, care i-au aparţinut odinioară Baronului Samuel von Brukenthal, au prins viaţă. Vernisaje de expoziţii de pictură, demonstraţii de dresaj canin, spectacole de muzică barocă, spectacole ecvestre, dansuri de societate sau spectacole cu foc, toate şi-au găsit locul la Festivalul „Toamna barocă de la Avrig”. Prinţi şi prinţese, conţi şi contese, baroni şi baronese şi mulţi gentlmani şi domniţe fermecătoare au participat la evenimentul care a culminat cu un bal ca la palat. Surpriza serii a fost un show de lasere.
Eveniment unic în România
Festivalul „Toamnă barocă la Avrig”, prima manifestare de acestă amploare desfăşurată în România, este organizat de Consiliul Local al oraşului Avrig, Muzeul oraşului Avrig, Biblioteca oraşului Avrig, Centrul de Informare Turistică Avrig, în parteneriat cu Fundaţia Samuel von Brukenthal şi Asociaţia „Prietenii Avrigului”, în cadrul proiectului CultTour – Patrimoniu cultural ca punct de interes major în dezvoltarea turismului sustenabil. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de Cooperare Teritorială Sud Estul Europei. Această manifestare unică în România are scopul de a promova Avrigul, ca şi destinaţie turistică. „Cu ocazia întâlnirii baroce, proiectul CultTour pune în lumină grădina culturală din reşedinţa de vară a baronului Samuel von Brukenthal, definind şi formând astfel Avrigul ca destinaţie turistică atractivă, de interes internaţional, în scopul integrării acestuia în arealul turismului durabil european. Evenimentul are multiple caracteristici, cultural, artistic şi monden, iar organizatorii şi-au propus ca prin aceasta să promoveze şi să readucă în atenţia opiniei publice, a autorităţilor locale şi naţionale, dar şi a locuitorilor Avrigului, singurul complex baroc de acest fel din România, dar şi multe alte elemente ale acestui stil prezente şi cunoscute în această zonă”, a detaliat Doina Luca, manager de proiect.