Ieri, a avut loc recepţia la terminarea lucrării, pentru obiectivul de investiţii „Modernizare Strada Prundu Mic, orașul Avrig”. Lucrările au fost realizate conform proiectului tehnic astfel că, recepţia a fost admisă fără obiecţiuni.
“Constructorul Geiger Transilvania a respectat toate termenele de execuție asumate prin contract și chiar a finalizat lucrarea înainte de termen. Ne bucurăm că am reușit să închidem și acest șantier înainte de intrarea în iarnă”, transmite primarul Adrian David.
Lucrările de modernizare a Străzii Prundu Mic au vizat realizarea unei noi rețele de colectare a apelor pluviale, lucrări de asfaltare și amenajare trotuare, precum și două parcuri, amenajare parcări și spații verzi.