Avrig: încă o stradă modernizată și planuri pentru zona centrală

În prima ședință ordinară pe 2016 a Consiliului Local al orașului Avrig a fost adoptată hotărârea privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a proiectului tehnic cu detalii de execuție pentru investiția „Strada Iazului, orașul Avrig”.

strada IazuluiLucrările de modernizare prevăd atât îmbunătățirea carosabilului și a trotuarelor, cât și a canalizării pluviale și înlocuirea podețului existent. Lungimea totală propusă spre a fi modernizată de 450 m, intersecțiile fiind amenajate în cadrul proiectelor de modernizare a străzilor Eroilor și Horia.

O lucrare necesară

Strada Iazului este o stradă foarte circulată mai ales de copiii care merg la liceu, ca alternativă la strada Eroilor, unde traficul este mult mai intens. „De asemenea, Iazului a rămas singura stradă neasfaltată din zonă, aceasta fiind înconjurată doar de străzi asfaltate, fapt care are un impact negativ asupra zonei, astfel impunându-se modernizarea acesteia“, au menționat reprezentanții Primăriei Avrig.

Parcări în centru

Potrivit primarului Arnold Klingeis, în 2016, administrația orașului Avrig își propune să aibă 11 parcări amenajate în zona centrală a orașului. Un total de 477 de locuri de parcare vor fi la dispoziția cetățenilor. De asemenea, se va avea în vedere o sistematizare a acestor parcări, pentru o mai bună gestionare a numărului mare de autoturisme. Pe lângă această investiție, va fi propusă și modernizarea aleilor și a străzilor din zona centrală.

Schimb de experiență

La sfârșitul lunii ianuarie, Avrigul primit vizita primarului comunei Nettersheim din landul german Renania de Nord-Westfalia. Wilfried Pracht s-a aflat in Avrig pentru a discuta cu primarul Arnold Klingeis diferite soluții privind conceptul de Smart City. De asemenea, Pracht l-a invitat pe Klingeis într-o vizită în Germania, pentru a vedea cum acest concept este dezvoltat în Nettersheim.