Aveți în gospodărie deșeuri periculoase? Iată cum puteți scăpa de ele în perioada următoare

Aveți în gospodărie deșeuri periculoase? Aveți șansa să scăpați de ele, în mod corect, în perioada 16-20 octombrie, când operatorul de salubrizare Soma organizează o nouă campanie de colectare a deșeurilor periculoase în municipiul Sibiu.

Foto: Primăria Sibiu
Deșeurile periculoase sunt cele care nu se pot colecta împreună cu deșeurile obișnuite întrucât pot provoca poluare gravă sau prezintă riscuri asupra oamenilor, animalelor și mediului. Acestea pot fi inflamabile, corozive, iritante sau toxice. Cele mai comune sunt: bateriile și acumulatorii uzați, medicamente expirate, pesticide, insecticide, îngrășăminte chimice, stingătoarele de incendiu, lacuri și vopsele uzate, cleiuri și adezivuri, combustibili, uleiuri, lichid de frână și lubrificanți, doze de spray și recipienți sub presiune care încă au conținut, materiale de lustruire etc.
Prin urmare, dacă aveți astfel de deșeuri, NU LE ARUNCAȚI ÎN PUBELE! Aduceți-le în cele 10 puncte de colectare organizate în oraș în perioada 16-20 octombrie, deschise între orele 09.00 – 17.00:
  •  Hipodrom- Str. Gorăslău, Bl.2- Bl. 4 – Luni, 16.10.2023
  •  Ștefan cel Mare/V. Aaron- Str. Gh. Țițeica- Str. Măgura (în spatele complexului Ștefan cel Mare) – Luni, 16.10.2023
  • Lazaret/Gușterița- Str. Calea Gușteriței- Str. Podului (sub viaduct) – Marți, 17.10.2023
  •  Centru/Gară – Str. Regele Ferdinand (în spatele Autogării Transmixt) – Marți, 17.10.2023
  •  Terezian- Str. Târgul Cailor – Miercuri, 18.10.2023
  •  Țiglari- Str. Țiglarilor (complex Țiglari) – Miercuri, 18.10.2023
  •  Turnișor- Calea Turnișorului (calea ferată) – Joi, 19.10.2023
  •  Ștrand- Str. Sălajului (dispensar) – Joi, 19.10.2023
  •  Valea Aurie- Str. Sibiel (școala nr.25) – Vineri, 20.10.2023
  •  Hipodrom- Str. Arieșului (în spatele complexului Cireșica) – Vineri, 20.10.2023

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*