Administrația Națională de Meteorologie a emis azi Cod galben pentru Carpații Meridionali și de Curbură, valabil în intervalul 17 februarie, ora 22:00 și 18 februarie, ora 14:00.

Foto: captura meteo
Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 70-90 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitatea va scădea sub 100 de metri. Se va depune un strat de zăpadă în medie de 10-20 de centimetri, echivalent în apă de 15-25 litri pe metru pătrat.
De altfel, meteorologii anunță că vremea se va răci semnificativ în toată țara începând de luni.
Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 4 grade, iar minimele vor ajunge până la -9 grade în anumite zone.
Marți, precipitațiile se vor extinde dinspre sud-vest și vor cuprinde sudul, estul și local centrul țării. La început vor fi precipitații mixte, apoi vor predomina ninsorile.











