Avertizare meteo pentru județul Sibiu

Sudul județului Sibiu se află sub avertizare meteorologică COD PORTOCALIU, până mâine, 4 iulie, la ora 6, restul teritoriului fiind sub COD GALBEN.

Prefectul Adela Muntean a convocat, în această dimineață, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, la videoconferința cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Prefectul a dispus activarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervențiilor și a grupei operative. De asemenea, a transmis autorităților publice locale să asigure permanența și să pună în aplicare planurile de apărare împotriva inundațiilor. “Toate structurile Ministerului Afacerilor Interne se află în stare de alertă, pregătite să intervină prompt în sprijinul populației. Rugăm cetățenii să ne semnaleze orice situație de urgență în care se află, apelând numărul unic de urgență 112”, a subliniat Muntean.

Potrivit avertizărilor meteorologice, va ploua abundent, acumulându-se cantități de apă ce vor depăși 40 – 50 de litri / metrul pătrat și, pe arii restrânse, chiar 60 – 80 l/mp. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*