Medicii celui mai mare spital public din judeţul Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, au fost avertizaţi de conducerea unităţii medicale şi de cea a Consiliului Judeţean (CJ) să nu cheme pacienţii pentru investigaţii sau consult la cabinetele sau clinicile private.
Atât conducerea spitalului sibian, cât şi cea a CJ Sibiu afirmă că, deocamdată, niciun pacient nu s-a plâns că ar fi fost chemat de doctorul de la stat la cabinetul privat.
„Dacă acest lucru se practică (medicii cheamă pacienţii de la stat la privat n.r.), pacienţii nu au decât să facă reclamaţie, să ne spună lucrul acesta, pentru că nu am de unde să ştiu dacă, într-un cabinet, medicul îi recomandă să se meargă în sectorul privat. În momentul de faţă nu discutăm de a merge în sectorul privat, pentru faptul că noi nu avem contract cu Casa (de Asigurări de Sănătate n.r.)”, a declarat, luni, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Cornel Benchea, într-o conferinţă de presă.
Preşedintele CJ Sibiu spune că, dacă un pacient se plânge că doctorul de la stat l-a chemat pe urmă la privat, pentru ceva ce se putea face în spitalul public, atunci acel medic va fi sancţionat de o comisie de disciplină.
„Deci vreau să vă spun foarte clar dezaprobăm totalmente astfel de practici, nu suntem de acord, nu le încurajăm şi pacienţii care sunt prinşi în astfel de situaţii să anunţe, să facă reclamaţie, pentru că nici Consiliul Judeţean, nici spitalul, toate mesajele pe care le-am transmis medicilor, personalului angajat din Spitalul Judeţean au fost în această direcţie. De aceea noi ne chinuim şi ne străduim să dotăm cât mai bine spitalul, să creăm condiţii cât mai bune, pentru a le asigura pacienţilor condiţii bune în sectorul public, adică la Spitalul Judeţean. Noi, sub nicio formă nu suntem de acord cu medicii care primesc pacienţii la Spitalul Judeţean şi pe urmă îi orientează spre cabinete private”, a explicat preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.
Potrivit sursei citate, medicul care va fi prins că îşi programează pacienţii de la stat în cabinetul privat „intră în comisia disciplinară şi se aplică sancţiunile stabilite de comisia respectivă şi de Codul Muncii”.