Aventură cu final fericit! Turistă din Canada, recuperată din pădure după ce s-a rătăcit

Ieri, în jurul orei 15.00, în urma unui apel prin SNUAU 112, jandarmii montani sibieni din cadrul Postului Montan Păltiniș au intervenit de urgenţă pentru a recupera o turistă de cetățenie canadiană dintr-o zonă greu accesibilă.

Foto: arhivă

Femeia, în vârstă de 60 de ani, circula cu un autoturism spre localitatea Jina, moment în care a intrat pe un drum forestier, impracticabil din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, fapt ce a făcut imposibilă continuarea deplasării.

În urma localizării prin coordonatele primite din dispecerat, jandarmii montani sibieni au fost direcționați de urgență în zonă, iar pe parcursul deplasării au întâlnit un pădurar, care s-a alăturat în realizarea intervenției.

Misiunea a fost încheiată cu succes, femeia fiind găsită în scurt timp, într-o stare bună, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale, ulterior aceasta fiind însoțită de jandarmii montani până în municipiul Sibiu.

Jandarmii montani sibieni recomandă tuturor celor care se deplasează în zone montane să consulte starea vremii și a drumurilor înainte de plecare, să utilizeze trasee marcate și accesibile, să nu se aventureze singuri în drumeții, iar în caz de dificultăți, să solicite ajutorul prin numărul unic de urgență 112.