Poliția sibiană încearcă să găsească proprietarul unei tablete iPad pierdută.
La sediul Poliției municipiului Sibiu – Biroul Investigații Criminale a fost adusă o tabletă Apple iPad, cu ramă de culoare albă, găsită în data de 15 august, în zona străzii Mitropoliei din Sibiu.
„Întrucât până la această oră nu este înregistrată nicio sesizare de pierdere a unui astfel de dispozitiv electronic, proprietarul acestuia este invitat de poliţişti la sediul Biroului Investigații Criminale din municipiul Sibiu, str. Revoluției nr. 4-6, pentru a-l recupera sau este rugat să apeleze numărul de telefon 0269/208455, în intervalul orar 08.30 – 15.30”, transmite agentul șef adjunct Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.