O avalanșă de placă s-a produs în zona Padina Crucii din Munții Bucegi, ajungând aproape până la poteca turistică frecventată de drumeți.

FOTO: Salvamont Brașov
Salvamontiștii din Brașov au emis un avertisment privind riscul însemnat de avalanșe la altitudini de peste 1.700 de metri. Situația este agravată de creșterea temperaturilor și vremea însorită, care destabilizează stratul de zăpadă.
„Stratul de zăpadă instabil, acumulările din ultimele zile și formarea cornișelor și a plăcilor de vânt sporesc pericolul, mai ales pe versanții cu acumulări mari de zăpadă”, a transmis Serviciul Salvamont Brașov.
Turiștilor li se recomandă să evite traseele alpine și versanții înclinați, să verifice prognoza meteo înainte de plecare, să poarte echipament de avalanșă și să nu meargă singuri în zonele expuse.