Un bărbat de 68 de ani din Avrig a fost reținut de polițiști după ce și-a bătut fiica și nepotul de 7 ani, iar un sibian de 47 de ani a fost deja arestat preventiv petru 30 de zile, fiind acuzat tot de violență în familie. Ambele cazuri s-au petrecut în ultimele zile.
În data de 15 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au reținut un localnic în vârstă de 68 de ani, cercetat penal pentru săvârșirea a două infracțiuni de violență în familie.
Cu o zi înainte, în jurul orei 18.00, în timp ce se aflau la domiciliu, pe fondul unor neînțelegeri legate de o sumă de bani, bărbatul și-ar fi lovit în mod repetat fiica, în vârstă de 38 de ani, precum și pe fiul acesteia, în vârstă de 7 ani. Femeia a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.
”În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de violență în familie (2 acte materiale), iar în baza probatoriului administrat, la data de 15 decembrie a.c., polițiștii avrigeni au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, transmit oamenii legii.
În cel de-al doilea caz, un bărbat de 47 de ani cercetat penal pentru violență în familie, respectiv încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, un sibian a fost reținut.
La data de 15 decembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a persoanei în cauză. Sibianul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.
În data de 14 decembrie, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Sibiu al-au reținut, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, respectiv încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție. Bărbatul este bănuit că, în noaptea de 13/14 decembrie, ar fi revenit în locuința din care fusese evacuat, fiind găsit de către polițiști dormind într-una din camerele imobilului.
”Bărbatul ar fi încălcat astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Sibiu, măsuri printre care amintim și păstrarea unei distanțe de minim 50 de metri față de fosta sa concubina și față de locuința acesteia. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spun polițiștii sibieni.