Unitatea de Transfuzie Sanguină a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost autorizată în urma evaluării realizată de o echipă a Direcției de Sănătate Publică Sibiu.Evaluatorii au verificat modul în care unitatea sanitară îndeplinește criteriile de autorizare a unităților sanitare care desfășoară activitate în domeniul transfuziei sanguine, conform prevederilor legale în vigoare. Astfel, s-a stabilit că structura de personal, spațiul de lucru, dotarea cu aparatură și echipamente medicale, sistemul de hemovigilență pentru raportarea, investigarea, înregistrarea și transmiterea informațiilor despre incidentele grave care pot influența calitatea produselor sanguine și reacțiile adverse: corespunzător și logistica necesară pentru stocarea datelor privind activitatea sunt corespunzătoare. Raportul DSP a arătat că „sunt îndeplinite criteriile necesare în vederea autorizării”.
În slujba vieții
Misiunea Unității de Transfuzie Sanguină a spitalului (UTS) este de a asigura componentele sanguine de origine umană, în vederea utilizării lor terapeutice precum si asigurarea calităţii şi securităţii transfuzionale. Personalul UTS are pregătire în domeniul medicinii de laborator, imunohematologiei, fiind alcătuit din şapte asistenţi medicali de laborator. Unitatea este condusă de către dr. Mihaela Frunză, medic primar medicină de laborator. „Autorizarea Unității de Transfuzie Sanguină este un pas foarte important care a făcut parte din politica de dezvoltare a spitalului pentru asigurarea calității și managementului produselor labile de sânge”, a precizat dr. Frunză.
Pentru ca activitatea UTS să se desfășoare în cele mai bune condiții, aceasta a fost dotată cu aparatură performantă în valoare de peste 100.000 de lei, constând în: frigider omologat depozitare sânge, ladă frigorifică depozitare plasmă, echipament dezghețat plasmă/încălzit sânge și agitator trombocite. De asemenea, au fost efectuate lucrări de amenajare a spațiului.
Ordin ministerial
Printr-un ordin al ministrului Sănătății, UTS Sibiu a fost autorizată pentru următoarele activități din domeniul transfuziei sanguine: stocarea de sânge și componente sanguine umane, testarea imunohematologică pentru actul transfuzional și asigurarea trasabilității sângelui și a componentelor sanguine umane recepționate.
„Autorizarea Unității de Transfuzie Sanguină este extrem de importantă, ținând cont de faptul că suntem un spital de urgență în care sunt tratate cazuri grave, traume severe, sângele și componentele sanguine fiind esențiale pentru tratarea pacienților”, a declarat managerul SCJU Sibiu, dr. Vasile Spinean.