Directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a declarat ieri, la Sibiu, după ce un urs a murit pe autostrada A1, că sunt prea mulţi în România, adică peste 6.000, ceea ce reprezintă o problemă, iar aceasta ar trebui rezolvată de Ministerul Mediului, singurul care poate decide dacă un exemplar din această specie poate fi împuşcat.
„Ursul are o biologie. Este un animal omnivor. El se hrăneşte atât în pădure, cât şi în terenurile goale. Nu întotdeauna în pădure iarna îi mai rămâne hrană. Are tendinţa să se ducă după consumuri suculente, gen porumb, fructe. Este tendinţa naturală, biologică a lui. Aşa l-a născut Dumnezeu. Nu îl putem ţine în pădure. (…) Avem o populaţie foarte mare de urşi, de peste 6.000 de urşi în ţară. Am adoptat o directivă europeană pe mediu, această specie este trecută la lista speciilor periclitate, pe cale de dispariţie. (…) Este o problemă pentru care, într-adevăr, Ministerul Mediului trebuie să găsească o soluţie”, a declarat Mihăilescu, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.
Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a subliniat, în aceeaşi conferinţă de presă, că Ministerul Mediului trebuie să rezolve problema urşilor din România. „Toate speciile din Anexa 2, care sunt specii protejate, interzise vânătorii, ţin de Ministerul Mediului, care, atunci când consideră, constată, specialiştii din Ministerul Mediului că trebuie făcute derogări de la această interdicţie, dumnealor fac aceste demersuri. Nu avem nicio atribuţie legată de speciile protejate, acele specii ţin de Ministerul Mediului”, a arătat Deneş.
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, lider al PSD Sibiu, consideră că atât oamenii, cât şi urşii ar trebui să fie în siguranţă în România. „Există legislaţie la ora actuală şi, în momentul în care un animal sălbatic, un carnivor mare, pune în pericol viaţa oamenilor, acesta poate fi împuşcat. Dar doar în cazul acela. S-a şi întâmplat inclusiv în Sibiu, Ministerul Mediului a luat astfel de decizii. Viaţa oamenilor este întotdeauna mai importantă, dar, în acelaşi timp, trebuie să protejăm şi animalele cărora, din păcate, noi le invadăm habitatul din ce în ce mai des şi ei au o arie de mişcare tot mai restrânsă, astfel că interacţiunile dintre animal şi om sunt tot mai dese”, a afirmat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Senatorul PSD, Viorel Arcaş, a afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, că problema urşilor din România se va putea rezolva doar după ce se va schimba legea şi va exista şi sprijinul asociaţiilor de protecţia animalelor.
„Ştim că este o problemă mare, cea cu urşii. Cred că nici nu ştim exact care e numărul lor. Sunt foarte mulţi urşi în zone în care nu figurează deloc. Eu l-am avut şi în Mediaş, s-a plimbat prin tot centrul, a fost şi pe la Poliţie şi nu l-a deranjat nimeni. Există o problemă a Ministerului Mediului, dar vedeţi ce se întâmplă cu o serie de asociaţii de protecţia animalelor. Eu am avut o iniţiativă legislativă o dată, pe chestiunea asta, ca să trecem printr-un parc protejat şi am fost sunat şi de la National Geographic că vrem să omorâm urşii. Nu vrem să omorâm nimic, dar atacă oameni şi în Covasna şi în Harghita. Trebuie să modificăm şi legislaţia, fiindcă până stabilim dacă a fost pus omul în pericol durează foarte mult. Avem urşi şi aici la asociaţia de vânători – e de zece ani în congelator – pentru că nu s-a stabilit dacă a fost atacată persoana sau nu şi e condamnare cu închisoare pentru cel care a împuşcat ursul”, a explicat Arcaş.