Autobuzele noi Tursib au fost vandalizate, prin tăierea tapițeriei scaunelor. Reprezentanții societății s-au adresat poliției și fac apel către sibieni să îi contacteze dacă au informații referitoare la persoanele care au comis astfel de fapte.
În ultima perioadă Tursib s-a confruntat cu multiple cazuri de huliganism în autobuze. În special autobuzele noi, CNG, au fost vandalizate prin tăierea tapițeriei scaunelor pentru călători.
Ca atare, Tursib a făcut o plângere la Poliție, cu scopul de a identifica și de a trage la răspundere persoanele care se fac vinovate de aceste fapte.
”Solicităm în acest sens ajutorul sibienilor, pe care îi rugăm ca în cazul în care au orice fel de informații referitoare la aceste fapte de vandalism să ne contacteze de luni până vineri, la numărul de telefon 0269-426100, sau pe mail, la adresa office@tursib.ro și sa ne ajute în demersul nostru de a păstra flota Tursib într-o stare cât mai bună, pentru cât mai mult timp.
Tursib apreciază spiritul civic al cetățenilor și ajutorul care ne-ar putea veni pe această cale!”, au transmis reprezentanții societății.