Cel mai căutat volum la a XXI-a ediție a Târgului Internațional de Carte Gaudeamus a fost „Pas cu pas”, scris de președintele ales, Klaus Iohannis, și apărut la Editura Curtea Veche.
„Cartea s-a vândut în peste 8.000 de exemplare până la închiderea ediției cu numărul XXI a Gaudeamus”, a declarat la finalul târgului pentru AGERPRES Miruna Meiroșu, PR manager al Editurii Curtea Veche.
Volumul „Pas cu pas” a fost desemnat și „Cea mai râvnită carte a târgului”, după cum au anunțat organizatorii la festivitatea de închidere.
Directorul onorific al Târgului Gaudeamus, Vladimir Epstein, a declarat pentru AGERPRES că ediția de anul acesta a avut un număr record de evenimente, aproximativ 780, iar numărul de vizitatori a fost mai mare decât cel de anul trecut. „Au fost expozanți și suprafața acoperită la nivelul anului trecut”, a spus Epstein, care a descris atmosfera de la Gaudeamus ca „o hărmălaie plăcută, tonică, optimistă care vorbește despre vitalitatea pieței de carte”.
În contextul unei industrii de carte în declin, Epstein a apreciat Târgul Gaudeamus ca fiind „un fel de paradox”. „Un comunicat de tip raport al asociațiilor de editori recent spune că nivelul pieței de carte din România este cel mai jos din anii ’90 încoace. Gaudeamus înseamnă un bun succes de casă pentru o bună parte din expozanții noștri și injecții financiare extrem de utile”, a afirmat Epstein.
Potrivit directorului onorific al târgului, dimensiunea evenimentului îi convinge pe oameni să cumpere mai multe cărți decât de obicei. „Grandoarea evenimentului de tip târg de carte este un fel de magnet pentru public și prezintă o ofertă extrem de completă. Înseamnă o molimă plăcută, e o boală care se ia cu plăcere. Când lumea vine, vede apetitul unora pentru cărți, vede personalitățile care populează târgul, văd că pot să își ia o carte cu autograf, redescoperă niște valori”, a spus Epstein, care a remarcat și că, de obicei, în preajma sărbătorilor de iarnă, cărțile sunt cele mai populare cadouri.
Pentru Editura Humanitas, ediția din acest an a târgului a fost una mai bună decât cea din 2013. Cel mai bine vândute cărți la Humanitas au fost „O idee care ne sucește mințile” de Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici și Gabriel Liiceanu, „Fata de la marginea vieții. Povestiri alese”, de Mircea Cărtărescu, „Suveranii României. Monarhia, o soluție?” de Lucian Boia, „Fie-vă milă de noi! și alte texte civile” de Gabriel Liiceanu, „Să râdem cu Nea Mărin” de Amza Pellea și „Sărbătoarea neînsemnătății” de Milan Kundera. Cele mai căutate cărți la Humanitas Fiction au fost „Strada dughenelor întunecoase” de Patrick Modiano, „Micuța Bijou” de Patrick Modiano, „Laur” de Evgheni Vodolazkin, „Adulter” de Paulo Coelho, „Medeea și copiii ei” de Ludmila Ulitkaia.
Primul loc în topul vânzărilor la Editura Nemira a fost ocupat de romanul „Jocurile foamei” de Suzanne Collins, urmată de „Doctor Sleep” de Stephen King, „Basmania” de Valentin Nicolau, „Cântec de gheață și foc” de George R.R. Martin și „Poveste de iarnă” de Mark Helprin.
La Editura Litera, în topul vânzărilor s-a situat seria de autor Alice Munro, câștigătoarea Premiului Nobel 2013, cu cărțile „Ură, prietenie, dragoste, căsătorie”, „Fugara” și „Dragă viață”. Locul următor a fost ocupat de volumele de versuri ale lui Mircea Dinescu „Întoarcerea barbarilor” și „Vino în rochia ta simplă de stambă”, urmat de volumul „Patrimoniul umanității. Cele mai frumoase locuri din lume. Toate siturile UNESCO”. La Litera mică, cel mai bine vândute titluri au fost „Disney. Regatul de gheață”, „Vine Crăciunul”, „Violetta. Agenda mea de școală”, „Violetta. Rețetele Violettei” și „Cartea de aur a celor mai frumoase povești”. Comparativ cu anul precedent, vânzările Litera la Gaudeamus au crescut cu 20%, numărul total al cărților vândute depășind 7.000 de exemplare, din peste 1.000 de titluri, potrivit reprezentanților editurii.
Pe locul I în topul vânzărilor Polirom la Gaudeamus s-au clasat, la egalitate, volumele „Casa tăcerii” de Orhan Pamuk și „Bărbați fără femei” de Haruki Murakami. Locul al doilea a fost ocupat, tot la egalitate, de volumele „Cum schimbăm mentalitatea? 25 de ani în România” de Sandra Pralong și „Tranziția. Primii 25 de ani”, Alina Mungiu Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian. Pe locul al treilea s-au clasat două volume semnate de laureatul cu Nobel pentru Literatură de anul acesta, Patrick Modiano — „Bulevardele de centură” și „Călătorie de nuntă”.
La Editura RAO, secțiunea Ficțiune pentru adulți, pe primul loc s-a situat cartea „Afacerea Columb” de Steve Berry, urmată de „Soția tăcută” de A.S.A. Harrison iar locul III a fost ocupat de „Călătorul” de John Katzenbach. La categoria nonficțiune pe primul loc s-a situat „Istoria tărâmurilor și locurilor de legendă” de Umberto Eco, urmată de „1001 de mașini” și „Spioni pentru eternitate: Frank Wisner”, scrisă de șeful SRI, George Cristian Maior.
Pe primul loc la Editura Cartea Românească s-au clasat două volume de Gheorghe Crăciun, „Mecanica Fluidului” și „Acte originale/ Copii legalizate”. Pe locul al doilea a fost volumul „Emanciparea privirii. Despre beneficiile infidelității” de Eugen Negrici, urmat de „America de peste pogrom” de Cătălin Mihuleac.
În topul vânzărilor la Grupul Editorial Corint s-a situat „Experiment”, ultimul volum din trilogia „Divergent” de Veronica Roth, urmat de cartea apărută la Corint Junior „Testul fierului”, primul volum din seria „Magisterium” de Holly Black și Casandra Clare. Locul trei a fost ocupat de albumul „Copilărie regală” de Filip-Lucian Iorga, o carte dedicată copilăriei familiei regale a României. Pe locul patru s-a situat „Călăul lui Hitler” de Robert Gerwarth, urmat de „Orașul sufletelor pierdute” de Cassandra Clare.
„Viermele de mătase” de Robert Galbraith (pseudonimul lui J.K. Rowling) a fost cel mai căutat roman de la Editura Trei la această ediție a Târgului Gaudeamus. Următoarele poziții în clasament au fost ocupate de „Urmărit” de Lee Child, „Un alt fel de fericire” de Mark Levy, „În spatele norilor” Anne Holt și „Șocul căderii” de Nathan Filer.
Cele mai vândute cărți din colecțiile de psihologie au fost: „Arta de a citi gândurile” de Henrik Fexeus, „În căutarea sinelui” de Vasile Dem Zamfirescu, „Un minut la psiholog” de Arnold A. Lazarus & Clifford N. Lazarus, „Și nu uita să fii fericit” de Christophe Andre și „Formarea inovatorilor. Cum crești tinerii care vor schimba lumea de mâine” de Tony Wagner.
Colecția de cărți pentru adolescenți — Young Fiction Connection — s-a bucurat de asemenea de atenția deosebită a publicului. Cel mai vândut roman a fost „Endgame” de James Frey & Nils Johnson-Shelton. „Orașe de hârtie” de John Green, „În căutarea Sufletului Crăciunului” de R. D. Mottok, „Mincinoșii” de E. Lockhard și „Sub aceeași stea” de John Green au fost și ele în topul preferințelor tinerilor cititori.
La ediția din acest an a târgului Grupul Editorial Trei a întregistrat o creștere a vânzărilor cu 20% față de ediția precedentă.
La Editura Vellant, pe primul loc în topul vânzărilor se regăsește cartea „Arta ca terapie” de Alain de Botton, urmată de „Prâslea cel Voinic și merele de aur”, un roman grafic de Maria Surducan, inspirat din basmele lui Petre Ispirescu. Pe locul al treilea în clasamentul vânzărilor la Gaudeamus s-a clasat, la Vellant, cartea „Cum să nu-ți pierzi mințile” de Philippa Perry.
Cel mai vândut titlu al Grupului Editorial Art a fost „În cafeneaua tinereții pierdute” de Patrick Modiano, urmat de „Micuțul Nicolas” de Rene Goscinny și Jean-Jacques Sempe și „Zei americani” de Neil Gaiman. În ceea ce privește topul cărților pentru copii apărute în grupul Art la Editura Arthur, cel mai vândut volum a fost „Și v-am spus povestea așa” de Florin Bican și, din nou, „Micuțul Nicolas” de Rene Goscinny și Jean-Jacques Sempe, urmat de „Jurnalul unui puști” de Jeff Kinney.
„Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc” de Nicolae Manolescu a ocupat primul loc în topul vânzărilor la Editura Paralela 45. Pe locul doi s-a situat cartea „Modernitatea românească” de Lazăr Vlăsceanu și Marian Gabriel Hânceanu iar pe locul trei s-au situat „Jurnalul” de Radu Petrescu și „Opere” volumul I de Mircea Nedelciu.
Cel mai vândut volum al Editurii Vremea la Gaudeamus a fost „File dintr-un jurnal interzis. 1936-1947, 1953, 1967-1983” de Corneliu Coposu, urmat de „163 de vorbe memorabile” de același autor și, pe locul al treilea, „Mari arhitecți bucureșteni. Ion D. Berindey” de Sidonia Teodorescu.
Ediția din acest an a Târgului Internațional de Carte Gaudeamus a stabilit și un record de vizitatori în istoria târgului, numărul total al acestora fiind de aproximativ 117.000, potrivit unui comunicat al organizatorilor.
La ediția din acest an numărul expozanților a fost de peste 320, „reprezentând câteva dintre cele mai importante segmente din domeniul editorial și educațional”, iar suprafața expozițională a fost de aproximativ 14.000 metri pătrați, aproape de capacitatea maximă a Pavilionului Central Romexpo, potrivit organizatorilor.
Târgul Internațional Gaudeamus a avut loc în acest an în perioada 19 — 23 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expozițional Romexpo, fiind organizat, la fel ca în fiecare an, de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România.