Patru copii – o fetiţă şi trei băieţi – s-au născut la Maternitatea Sibiu în primele ore ale anului 2015, toţi fiind sănătoşi şi primind nota 10 din partea medicilor.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean Sibiu, în cadrul căruia funcţionează Maternitatea Sibiu, au declarat, pentru Mediafax, că în primele ore ale anului 2015 s-au născut patru copii, prima naştere înregistrându-se la ora 01.25, când a fost adusă pe lume o fetiţă, iar după exact patru ore, la ora 05.25, a venit pe lume un băieţel. Joi dimineaţă, la ora 9.20, s-a născut un alt băieţel, iar zece minute mai târziu s-a născut un al treilea băieţel.
„Toţi copiii sunt sănătoşi, au primit nota zece la naştere şi totul a fost în regulă”, au declarat reprezentanţii Spitalului Judeţean Sibiu, precizând că atât micuţii, cât şi mamele lor sunt în stare bună.