Polițiștii au reținut trei bărbați, de 32 și 36 de ani, bănuiți că au furat unelte de construcții și un ied, în valoare de peste 24.000 de lei, de la un localnic de 54 de ani. Prejudiciul a fost recuperat parțial, după percheziții domiciliare.
Trei bărbați din localitățile Avrig și Tălmaciu au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați penal pentru furt calificat, după ce ar fi sustras unelte de construcții și un ied de la imobilul unui localnic de 54 de ani.
Furtul a avut loc în dimineața zilei de 29 ianuarie, când persoane necunoscute au sustras de la imobilul victimei mai multe unelte de construcții și un ied, creându-i un prejudiciu în valoare de peste 24.000 lei.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au desfășurat activități complexe investigative și de cercetare penală și au identificat trei bărbați, unul în vârstă de 32 de ani, iar ceilalți doi, în vârstă de 36 de ani, din localitățile Avrig și Tălmaciu, bănuiți de comiterea faptelor.
La data de 3 februarie, în baza mandatelor de percheziție domiciliară emise de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Avrig, au fost efectuate 3 percheziții domiciliare la adresele de domiciliu a persoanelor bănuite.
În urma acțiunilor operative ale polițiștilor s-a reușit recuperarea parțială a prejudiciului cauzat, respectiv a sumei de 17.000 lei.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore față de cei trei bărbați, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva și vor fi prezentați instanței pentru luarea unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.










