Au scăpat ieftin: doar trei furturi în Târgul de Crăciun din Sibiu 2025

În aproape o lună și jumătate, polițiștii sibieni au înregistrat doar trei furturi în cadrul Târgului de Crăciun din Sibiu. Comparativ cu aglomerația și numărul mare de vizitatori, numărul infracțiunilor este redus. Cu alte cuvinte, comercianții și turiștii au cam scăpat ieftin în acest sezon.

foto: Mesagerul de Sibiu

Potrivit datelor oferite de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, în perioada 15 noiembrie 2025 – 4 ianuarie 2026, cât timp a fost deschis Târgul de Crăciun, hoții au sustras discret un telefon mobil furat din buzunarul unui vizitator, o icoană și șapte borcane de miere luate de la o tarabă comercială. Din păcate. n-au fost încă prinși. „În toate aceste situații a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt, iar în prezent se efectuează cercetări în vederea identificării autorilor, tragerii la răspundere penală a acestora și recuperării bunurilor sustrase”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Maria-Antonia OANA