Au pus mâna pe carte! Studenții AFT Sibiu au sărbătorit Ziua Internațională a Cititului Împreună.

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a sărbătorit Ziua Internațională a Cititului Împreună printr-o activitate menită să încurajeze lectura și exprimarea artistică. În cadrul evenimentului, studenți și cadre din instituția sibiană de învățământ militar superior au citit creații poetice proprii, dar și pasaje din cărțile preferate.

foto: AFT Sibiu

„Suntem o sumă de percepții și speranțe ce ne identifică personal asumat în sferele cotidianului. Suntem opinii îndesate în chenare de societate, suntem planuri de viitor amânate pe mâine și doruri uitate. Suntem vise și personalități dictate subtil de părțile de unde venim. Suntem bucăți din oamenii pe care îi iubim. Suntem un fel de multe feluri, dar ce-i cert, e că toți suntem cumva, într-un mod perfect echilibrat și povești si începuturi. Iar în încercarea noastră de a ne contura orizonturi, ne descriem, năvalnic și ușor nepriceput, prin începuri de povești și povești de început. În goana noastră către aur ne-am oprit puțin pentru a ne uita în jur și am văzut oameni care au ceva de spus. Am văzut bucuria din privirea celui care a terminat primul marș către Daia. Am văzut dedicarea din spatele comandanților și gradaților noștri. Am auzit emoția din glasurile care jurau credință. Am văzut talent, am văzut muncă, am văzut mai dincolo de rigoare și strictețe, am vazut speranță de viitor”, a transmis sd.plt. Ana Gherasim, redactorul-șef al revistei studențești de creație, opinie și informare Alma Mater Militaris.
În cadrul unui grup, cititul cu voce tare nu doar că facilitează o înțelegere mai profundă a textului, ci creează un sentiment de apartenență la comunitate.

foto: AFT Sibiu

foto: AFT Sibiu

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura