Percheziții în patru locaţii din municipiul Sibiu şi Bârghiş, azi. Au legătură cu săvâşirea unor infracțiuni de spălare de bani şi evaziune fiscală.
FOTO: Mesagerul de Sibiu
Conform prim-procurorului adjunct Ruginosu Mihaela, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, urmărirea penală se desfăşoară „in rem”, adică față de fapte, nu persoane.
În perioada 2017-2019, autorii au încasat în conturile persoanale suma totală de 1.021.200 euro de la persoane fizice şi juridice nerezidente, cu justificarea „împrumut”, existând suspiciunea că aceste sume provin din activităţi ilicite, posibil din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
Procurorul de caz va aprecia ulterior oportunitatea instituirii unor măsuri asigurătorii.
Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.