Au mers ca sardelele într-o mașină, deși trebuiau izolați. Au ajuns în carantină

Polițiștii au găsit azi noapte pe DN 1, în localitatea Miercurea Sibiului, un tânăr de 20 de ani, din comuna Roșia, care conducea un autoturism fără a avea permis de conducere.

De asemenea, polițiștii au constatat că numărul de înmatriculare al autoturismului condus este unul fals, plăcuțele cu numărul în cauză aparținând unui alt autovehicul.

Pe numele șoferului s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având număr fals de înmatriculare.

Când i-au verificat pe cei 5 din mașină, polițiștii au constatat că șoferul și alți doi pasageri, ambii în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate, au încălcat măsura izolării la domiciliu. Cei trei au primit amenzi totale de 3.000 de lei și au fost duși într-un centru de carantină din județul Sibiu, pentru de 14 zile.

Față de ceilalți doi pasageri, în vârstă de 15, respectiv 31 de ani, consăteni de-ai primilor, s-a luat măsura izolării la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*