Satul Stejărișu, din comuna sibiană Iacobeni, a fost asaltat la orele prânzului de zeci de mașini ale autorităților. Până la locul unde s-a prăbușit elicopterul armatei sunt peste 7 km. O distanță foarte greu de parcurs, dacă nu aproape imposibil. Mașinile de teren ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Poliției sau Jandarmeriei s-au împotmolit repede, iar accesul la locul prăbușirii se putea face doar cu ajutorul unor mașini de teren ale unor profesioniști off-road din județele Mureș și Sibiu. Aceștia cunoșteau bine zona, pentru că pe aici a avut loc chiar o etapă de concurs de acest gen. Astfel, în centrul micuțului sat erau adunați tot specialiștii implicați în cercetarea cumplitului accident.
Procurorul criminalist sibian Ioan Boțoc aștepta o astfel de mașină să-l transporte la locul faptei, când, pe la ora 13.45, a apărut și un procuror militar de la Cluj care l-a anunțat că a preluat cazul. Acesta din urmă a pornit spre vârful dealului cu o mașină de teren, însă nu a putut ajunge prea departe, din cauza drumurilor desfundate și a pantelor foarte abrupte. A continuat o bucată pe jos, pentru ca în cele din urmă să fie recuperat de un profesionist off-road care l-a înghesuit între câțiva jurnaliști până în poiana din vârful dealului unde fumega elicopterul prăbușit. Zeci de jandarmi “măturau” zona, în căutarea resturilor epavei, iar principalii martori ai prăbușirii povesteau cele văzute.
Click aici pentru a vedea o galerie foto de la eveniment!
Martorii, doi ciobani care-și pășteau oile pe culmea dealului, au fost primii care au ajuns la locul catastrofei. Beniamin Pădure, din Stejăriș, a povestit cum a găsit pe cei doi supraviețuitori tremurând de frig lângă elicopterul prăbușit. L-a învelit pe unul dintre ei cu o pătură și împreună au sunat la 112 pentru a anunța accidentul. Celălalt cioban, Costel Florea, a observat cadavrele militarilor carbonizate printre fiarele care fumegau. Cei doi martori au fiecare propria variantă despre ce s-a întâmplat. Ei afirmă că totul s-a petrecut pe o ceață groasă, care anula complet vizibilitatea. “Au lovit vârful unui copac, au încercat să se redreseze, dar nu au reușit”, povestesc cei doi.
De altfel, tot satul discută despre cele povestite de ciobani. Sunt deja eroii micii așezări. La magazinul “Orhideea” e aglomerație cum nu s-a mai văzut și se creează deja legende despre ciobanii satului. Preotul Aurel Golea stă în mijlocul oamenilor și încearcă să domolească bârfele. La lăsarea întunericului, mașinile de la ISU încep să părăsească centrul satului ajuns celebru în urma tragediei.
Tudor SCUTELNICU
Ovidiu LEBU