Constructorul contractat de Primăria Sibiu a început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii: unul la intersecţia străzilor Ludoş şi Calea Dumbrăvii şi unul la intersecţia străzilor Autogării şi Metalurgiştilor.
“Lucrările au ca termen de execuţie o lună, astfel că până la intrarea în sezonul de iarnă cele două sensuri giratorii vor fi configurate şi funcţionale, rezolvând problemele semnalate în trafic în aceste intersecţii cu un flux important de vehicule”, consideră Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.
Pentru sensul giratoriu de la intersecţia străzii Ludoş cu Calea Dumbrăvii, valoarea contractului încheiat de Primăria Sibiu cu SC DPC SA este de 445.688,90 lei, aceasta incluzând proiectarea, obţinerea avizelor, asistenţa tehnică şi execuţia efectivă a lucrărilor. Noul sens giratoriu va reglementa circulaţia la intrarea şi ieşirea de pe strada Ludoş, una dintre cele două căi de acces principale spre cartierul Valea Aurie.
Cel de-al doilea contract, cel încheiat pentru amenajarea sensului giratoriu de la intersecţia străzilor Autogării şi Metalurgiştilor, are o valoare de 429.347,87 lei. Ca şi precedentul contract, şi acesta include proiectarea, asistenţa tehnică şi obţinerea avizelor, precum şi lucrările de amenajare.
Pe lângă crearea insulei mediane, constructorul va amenaja un racord la reţeaua de apă pentru stropirea vegetaţiei, un racord la reţeaua electrică pentru stâlpul de iluminat public care va fi amplasat în mijloc, urmând să fie înlocuite și bordurile din zona intersecţiei. Parte a contractului este şi realizarea marcajelor aferente.