La data de 9 iulie a.c., în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au identificat și reținut doi bărbați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, în data de 13.05.2024, 17.05.2024 și 23.05.2023, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție, pe timpul nopții, în trei magazine alimentare situate pe raza orașului Avrig, de unde ar fi sustras mai multe cartușe de țigarete, provocând un prejudiciu în valoare de aproximativ 32.000 de lei.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de către polițiștii de la investigații criminale, precum și ca urmare a perchezițiilor domiciliare efectuate în dimineața acestei zile la trei locații din Avrig, au fost ridicate mai multe obiecte de interes (articole vestimentare), fiind totodată dispusă reținerea a două dintre persoanele suspectate de săvârșirea acestor fapte, respectiv doi bărbați în vârstă de 20 și 22 de ani, ambii din Avrig.
„În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii celor doi bărbați pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, a explicat Comisar șef de poliție Lazăr Luciana, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu