La data de 14 august a.c., pe raza localității Hoghilag, echipajul de poliție aflat în patrulare a observat un atelaj hipo încărcat cu materiale lemnos (lemn de foc), atelaj în care se aflau 3 persoane de sex masculin.
Foto: Arhivă
Nici una din persoanele din atelaj, cu vârsta cuprinsă între 15 – 37 de ani, localnici, nu a putut prezenta documente justificative de transport și/sau proveniență a materialului lemnos.
În cursul zilei de ieri, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni și a probatoriului administrat, a fost reținut bărbatul de 37 de ani, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de material lemnos.
Față de acesta a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu, urmând ca cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de luare a unei măsuri legale.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din Dumbrăveni.