Au furat două vaci și au ajuns la zdup

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au reținut ieri trei bărbați, doi în vârstă de 24 de ani și unul în vârstă de 31 de ani, toți din Apoldu de Sus, cercetați penal pentru furt calificat.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Cei trei sunt bănuiți că, în noaptea de 29/30 ianuarie a.c., ar fi sustras două bovine dintr-un adăpost de animale amplasat în localitatea de domiciliu.

Față de cele trei persoane s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*