Au furat din 5 mașini! Surpriza polițiștilor la percheziții

În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat (5 acte materiale), la data de 10 august a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, cub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Sibiu. Două persoane au fost reținute.

În fapt, este vorba despre doi sibieni în vârstă de 17, respectiv 37 de ani, bănuiți că, în perioada 17 iulie – 07 august a.c., au furat bunuri și bani din cinci autoturisme parcate pe raza municipiului Sibiu.

Prejudiciul creat se ridică la suma de 19.500 de lei și a fost recuperat parțial.

La domiciliile celor două persoane au fost găsite bunuri susceptibile a proveni din săvârșirea faptelor de furt calificat.

În cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii celor doi bărbați pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*