Sâmbătă, 17 decembrie, începând cu ora 20.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi a avut loc cea de-a III-a ediţie a Galei „Oamenii Timpului“. Evenimentul, al cărui amfitrion a fost actorul Adrian Păduraru, a cuprins ceremonia de premiere a celor 10 câştigători ai categoriilor.
Laureaţii sunt:
- Literatură: Mircea Cărtărescu, datorită succesului pe plan internațional de care se bucură opera sa, fiind unul dintre cei mai traduși scriitori de limbă română;
- Arte: Remus Azoiței, datorită prodigioasei activități artistice din 2016, an în care a susținut concerte în România, Turcia, Liban, Republica Moldova sau Marea Britanie;
- Educație și cercetare: Sergiu Pașca, datorită descoperirilor din domeniul neurobiologiei, cercetările sale fiind un pas important în direcția unei mai bune viziuni și a unor tratamente noi pentru tulburările psihiatrice;
- Societate civilă: Ciprian Ciocan, Fundația Comunitară Sibiu, pentru crearea Fondului „Științescu”, proiect dedicat educației alternative, implementarea programului de finanțare „Științescu Sibiu 2.0”, inițierea SemiMaratonului din Sibiu în 2016, un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală;
- Diplomație publică: Constantin Necula, pentru că a devenit o sursă de inspirație și una dintre cele mai influente voci ale Bisericii, prin conferințele și dialogurile pe diferite teme susținute în toată țara;
- Memorie și istorie: Tudor Sălăgean, datorită implicării în restaurarea bisericilor de lemn cu pictură interioară din Cizer și Petrindu, monumente istorice înscrise în patrimoniul UNESCO;
- Jurnalism: Paul Radu, pentru realizarea unor investigații jurnalistice transfrontaliere în domeniul crimei organizate (partener în România al „Panama Papers”, inițiator și coordonator al „Clear Cut Crimes”, #BahamasLeaks s.a.);
- Tinere valori: Tudor Popa, Adrian Conete, Diana Canghizer, Miruna Gafencu, Alex Simion, pentru crearea ochelarilor Mitra, care, printr-un ansamblu de senzori, pot ajuta o persoană nevăzătoare să se deplaseze în siguranță;
- Sănătate: Adrian Săftoiu, pentru implicarea în analiza micromediului din tumorile tractului digestiv sau a procedurilor terapeutice minim invazive care le înlocuiesc pe cele clasice chirurgicale;
- Antreprenoriat: Dan Drăghici – Drăghici Dental, Junior Clinic și Safra Dental Club, datorită creșterii considerabile a cifrelor de afaceri din cadrul celor trei business-uri conexe din domeniul medicinei dentare pe car ele conduce.
De asemenea, au fost acordate și premii speciale unor personalități care au atins standardele de excelență ale domeniului în care activează:
– Orchestrei Naţionale de Tineret;
– filosofului Mihai Şora;
– actorului Ilie Gheorghe, Teatrul Naţional din Craiova;
– scriitorului Cornel Ungureanu;
– muzeografului Doina Păuleanu;
– antreprenorului Valentin Lungu;
– preşedintelui Astra Film Festival, Dumitru Budrală;
– Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi pentru aniversarea a 200 de ani de la prima reprezentaţie a unei piese în limba română şi 120 de ani de la inaugurarea clădirii.
|
|