Fundația Comunitară Sibiu a ales proiectele pentru care se va alerga la Maratonul Internațional Sibiu de anul acesta. Din 56 de proiecte, au fost alese 48. Într-o săptămână să dă startul înscrierilor alergătorilor și susținătorilor.
Foto: Maratonul Internațional Sibiu
Fundația Comunitară Sibiu a primit anul acesta un număr record de aplicații pentru Maratonul Internațional Sibiu. Însă, din cele 56 de proiecte depuse, 48 au fost selectate.
”Anul acesta ne-am bucurat să primim un număr record de aplicații, mai exact 56, semn că lumea din comunitate este dornică să se pună pe treabă și să facă rânduială prin provocările din jur.
Dar și mai mult ne bucurăm că 48 dintre acestea au convins membrii juriului că merită să ajungă pe lista proiectelor pentru care ne vom pune în mișcare în 2023”, transmit reprezentanții Fundației Comunitare Sibiu.
Tot ei anunță că într-o săptămână se va da startul înscrierilor alergătorilor și susținătorilor.
Lista proiectelor selectate
Nr.Crt. | Denumire proiect | Asociație / Grup de Inițiativă |
1 | Căsuța senzorială | Fundația Little John’s |
2 | Campanie de sterilizări gratuite câini și pisici | Animal Life |
3 | Parcul copiilor – Săcădate | Asociația Vatra Satului-Săcădate |
4 | Smart – Techschool pentru elevii din Ocna Sibiului | Grupul de inițiativă Profesori creativi |
5 | Incursiune în Lumea Teatrului | Grupul de inițiativă Lunart |
6 | Acoperiș pentru ”Centrul Sfânta Ana” Coveș | Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Valea Hârtibaciului |
7 | Sibiu pentru toți: Cursuri gratuite de limba română pentru imigranți | Centrul Cultural Arab din Sibiu |
9 | Autismul – o călătorie de mii de kilometri | Asociația Educatism |
10 | Peda creativ | Asociația Prietenii CNPAS Sibiu |
11 | Radioul din școală | Asociația de părinți a Liceului de Artă Sibiu |
12 | Fiecare pas contează | Asociația Copil Unicat |
13 | CreativAct – ateliere de dezvoltare personală prin artă | Asociația CreativAct |
14 | SALVAMONT Sibiu – Împreună mai performanți | Grupul de inițiativă: membrii SPJ Salvamont Sibiu |
15 | Prima tabără la Căsuța din Munți | Asociația Tur Alpin |
16 | Hai respiră Hârtibaciu! | Asociația Hai din pantofi în bocanci |
17 | Curtea școlii – un spațiu prietenos! | Asociația Inițiativa pentru Dezvoltare |
18 | Un viitor verde pentru Sanctuar | Asociația Love Light România |
19 | Clasă pentru toată școală | Asociația părinților Radu Selejan |
20 | Escaladăm la Caragiale! | Asociația Prichindeii Caragiale |
21 | Ajută-mă să pot urca | Asociația Sfântul Casian |
22 | Supereroi la școală – susținem educația copiilor nevoiași | Asociația Drag de bine |
25 | ROBO-SCHOOLS – alfabetizăm tehnologic copiii din Sibiu | Asociația Colegiul Brukenthal Sibiu |
26 | Sprijinim copiii din centrele de plasament – Ajungem MARI | Asociația Lindenfeld – prin Ajungem MARI |
28 | Oferă o bucurie unui copil special! | Fundația Un copil, o speranță |
29 | Șura dă Aripi: AfterSchool social la Șura Culturală Gușterița | Asociația Dia.Logos |
30 | WeHelp Hospice Copii – Monitoare pentru funcții vitale! | Asociația Wehelp! |
31 | Renovare ecologică a refugiului salvamont Nicolae Nan din Bâlea Lac | Asociația Salvatorilor Montani Sibiu |
32 | Mind Hub la Biblioteca ULBS | Grupul de inițiativă mArcel |
33 | O bucătărie nouă pentru CEPIT Hosman | Asociația Centrul European Pentru Întâlnirea Tineretului – Biserica Cetate Hosman (CEPIT) |
34 | Corp, limite și responsabilități – îndrumar de sprijin pentru persoanele care lucrează cu tineri din centre de plasament | Asociația De Poveste, în parteneriat cu Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G. |
35 | Semn că Însemni | Asociația Capital Cultural |
36 | RoboKids | Asociația Pasionați de Tehnologie |
37 | Construire spații îngrijire și reabilitare căprioare | Asociația Prietenii Berzelor |
38 | Videolaringoscop – sistem intubație căi aeriene pentru ambulanța de reanimare SMURD – TIM Sibiu | Asociația Organizația Voluntarilor SMURD Sibiu |
39 | Remarcarea traseului de cicloturism Mocănița – Valea Hârtibaciului | Asociația Tură în Natură Sibiu |
40 | FOR SIBIU 360⁰ | Filiala Teritorială Sibiu – Vâlcea a Ordinului Arhitecților din România |
42 | Dotarea Centrului Educațional și Comunitar al Crucii Roșii Sibiu | Crucea Roșie Sibiu |
43 | Aleargă pentru un miel | Asociaţia Mielul alb |
44 | Masă caldă pentru beneficiarii SUS INIMA Sibiu | Asociația SUS INIMA |
45 | Un tron pe peron | Asociația Prietenii Mocăniței |
46 | Vocea Spartacus | Grupul de inițiativă Spartacus |
47 | Prima Casă pentru pisicile fără stăpân | Asociația PAN – Protecția Animalelor și a Naturii |
49 | Către cunoaștere, prin experimente | Grupul de inițiativă CNGL-2023 |
50 | Alerg cu dedicație pentru educație | Clubul Rotary Sibiu |
52 | Carte pentru mai departe | Grupul de inițiativă Autobuzul magic |
53 | Astrofotografie la Palatul Copiilor Sibiu | Asociația Pro Palatul Copiilor Sibiu |
55 | Summer School For Ukrainian Children in Mediaș | Asociația Comunitatea Ucrainienilor din Mediaș |
56 | Sala de muzică Concertino | Asociația Părinților – Școala Gura Râului |
Lista proiectelor care nu au reușit să treacă de juriu
Nr.Crt. | Denumire proiect | Asociație / Grup de Inițiativă |
8 | Căsuța Montan Grup Sibiu – o cabană montană în munții Cindrel | Asociația Montan Grup Sibiu |
23 | Boli cardiace genetice – testare genetică pentru comunitatea județului Sibiu | Asociația CardioGen |
24 | Gala – Mulțumesc unui profesor | Asociația Curcubeul poveștilor în colaborare cu Asociația Științescu Hub |
27 | Susține Rășinari Best Tourism Village! | Asociația Pensiunilor Agroturistice Rășinari |
41 | Cercetare şi Design Thinking pentru proactivitate în educaţie | Voluntarii centrului de Design Thinking din Sibiu (D-School) |
48 | Drumul eroilor | Corpul cadeților „General maior Nicolae Uscoi” din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu |
51 | Amfiteatru – RecreArte | Asociația Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” Sibiu |
54 | Banca de sunete și meșteșuguri | Asociaţia Clubul de Aventură ”Lupii Liberi” Sibiu |