Campioni sub clar de lună, la Night Cross Challenge! FOTO

Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una specială, dedicată mișcării în aer liber în cadrul ediției a treia a Night Cross Challenge. 500 de alergători din toată ţara au acceptat provocarea și au luat startul crosului de noapte din Sibiu, desfășurat pe aleile Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, cu startul din zona scenei de pe lac.

foto: Paul Băilă

Sub clar de lună, într-o atmosferă de sărbătoare animată de muzică antrenantă și multă bună dispoziție, concurenții au alergat cu multă hotărâre și poftă de mișcare pe aleile Muzeului, pe traseul mărginit de morile de vânt şi casele tradiţionale.

foto: Paul Băilă

La finalul cursei, cei mai buni alergători la Hobby 4,5 km şi Avansaţi 9 km, cei care au obținut cei mai buni timpi la cele 16 categorii de concurs, au urcat pe podiumul de premiere, în aplauzele publicului numeros și au fost răsplătiți cu diplome, medalii, trofee și premii.

foto: Paul Băilă

La finalul cursei, participanţii s-au relaxat şi şi-au reîncărcat bateriile la zona de Pasta Party, iar cei mai norocoşi au câştigat premii la tombola Night Cross Challenge.

foto: Paul Băilă


Best Runners 2017

Cei mai buni alergători la categoria Avansați 9 km feminin / masculin au primit titlul de “Best Runners 2017” şi au fost premiaţi cu câte 100 euro de către Ciprian Barbu, reprezentantul companiei MI-PAY.
Tabita Teuşan a fost desemnată Best Runner 2017, obţinând timpul de 00:39:33, concurând la categoria feminin juniori sub 18 ani
Constantin Folescu a fost desemnat Best Runner 2017, obţinând timpul de 00:33:50, concurând la categoria masculin 30-40 ani


Rezultatele complete ale competiției și imaginile oficiale pot fi găsite pe site-ul www.acceptaprovocarea.com și pe Facebook: www.facebook.com/SibiuChallenge.ro.

Night Cross Challenge este un eveniment sportiv prin care se dorește încurajarea mişcării şi, în particular, a practicării alergării pe timp de seară. Proiectul a fost organizat de Asociaţia „DA pentru Sport”, fiind cofinanţat de Consiliul Judeţean Sibiu şi de Consiliul Local prin Primăria Sibiu şi susţinut de Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, CAB Sport, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Sibiu.

foto: Paul Băilă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*