Județul Sibiu își propune să ocupe un loc de top în regiune, anunță Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Cîmpean a prezentat, într-o conferință de presă, proiectul de buget pentru anul 2019, care a fost aprobat, ieri, în plen. Majoritatea sumelor vor fi cheltuite, spre deosebire de anii anteriori, la secțiunea Dezvoltare.
Pentru prima dată, după foarte mulți ani, secțiunea Dezvoltare are fonduri mai mari decât cea de funcționare. Acest lucru se datorează creșterii veniturilor proprii, dar mai ales atragerii de fonduri europene și guvernamentale pentru o serie de investiții în infrastructură.
Accent pe dezvoltare
Bugetul Consiliului Județean pentru 2019 este de 564 milioane de lei. Fondurile sunt împărțite pe două secțiuni. Dezvoltare – 318.170.000 lei, adică 56,41 la sută, și Funcționare – 245.873.000 lei, adică 43,59 la sută. În 2018, raportul pe cele două secțiune a fost invers, cei mai mulți bani s-au dus pe secțiunea de Funcționare. Demn de remarcat este că Sibiul a alocat cea mai mare cotă de finanțare culturii dintre toate consiliile județene din țară.
1 milion de lei au fost alocați proiectelor gastronomice prin Agenda Comunității
Potrivit președitelui CJ, Daniela Cîmpean, printre investițiile majore care se vor finaliza în acest an se numără amenajarea interioară la sediul Ambulanței, lucrările la centrele sociale și podul de Săsăuș.
Pregătiți de Summit
Cîmpean a declarat că instituţia pe care o conduce a cheltuit aproape o jumătate de milion de lei pentru lucrări care au avut loc la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Aeroportul Internaţional şi Filarmonica de Stat, în pregătirea Summitului UE din 9 mai. „Sunt unele alocări bugetare pentru Summitul din luna mai şi atunci, pentru a îmbunătăţi condiţiile din instituţiile respective, am alocat încă de anul trecut bani. Filarmonica de Stat a suferit unele lucrări de cosmetizare, care au fost realizate anul trecut. Spitalul Judeţean derulează o serie de acţiuni, de igienizare şi reparaţii curente. Sunt chestiuni ce ţin de o mai bună prezentare a spitalului în condiţiile în care, Doamne fereşte, cineva are nevoie să apeleze la acestea. Vom avea cheltuieli legate de dublarea gărzilor, pe perioada 8-9 mai. Practic, în plus faţă de obicei, pentru aceste lucruri la Spitalul Judeţean bugetul va fi cu 250.000 mai mare, iar pentru Summit, la Aeroportul Internaţional Sibiu am alocat în plus, 220.000 de lei pe lucrări ce ţin de securitate. Pe operaţional, pentru că nu s-au achiziţionat acele scări şi maşini, pentru a închiria astfel de echipamente, am alocat bani“, a explicat șefa forului județean, care a dat asigurări că toate pregătirile vor fi gata până în 9 mai.
Cosmin PAL