Atenție! Un nou tip de înșelătorie pe Facebook

Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția utilizatorilor de Facebook asupra unei metode noi de înșelătorie, apărută în mediul online.

Foto: Facebook Directoratul Național de Securitate Cibernetică

„Atacatorii apelează la trucuri diferite pentru a determina utilizatorii să dea click pe anumite link-uri care redirecționează către site-uri malițioase sau frauduloase, ori către articole sau clipuri video pentru care se încearcă astfel creșterea artificială a audienței.

Un astfel de caz a fost prezentat săptămâna trecută de către CyberM.ro: atacatorii se foloseau de conturi compromise pentru a lansa mesaje false cu un caracter tragic, în care anunțau moartea anumitor persoane în urma unor accidente. Ținta principala a atacatorilor era, evident, stârnirea curiozității sau panicarea utilizatorilor pentru a face click pe link, cu scopul de a afla mai multe detalii.

La o primă analiză, utilizatori din România care accesau acel link erau redirecționați către un clip pe Youtube, ceea ce arată ca un #hoax. Este însă posibil ca în alte cazuri similare utilizatorul să fie redirecționat către conținut malițios!

Analizați cu atenție informațiile culese din mediul online;

Raportați astfel de postări pentru SCAM sau SPAM către rețeaua socială;

Restricționați publicarea automată pe profil a postărilor în care sunteți etichetați de către prieteni sau cunoștințe pe social media. Activați posibilitatea moderării etichetărilor;

Evitați accesarea link-urilor din postări cu conținut alarmant, chiar dacă recunoașteți contul și contactați persoana care a publicat informația pentru validare, pe un canal diferit de comunicare;

Nu instalați programe sau aplicații, nu vă abonați la servicii și nu furnizați date personale, de autentificare sau de card, în urma accesării unor astfel de link-uri” au transmis Directoratului Național de Securitate Cibernetică.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*