Tramvaiul care leagă Sibiul de Rășinari va fi repus în funcțiune astăzi, 12 ianuarie.
Urmăriți mai jos un material video realizat de colegul nostru, Mihai Colibaba:
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Prima cursă pleacă de la stația din vecinătatea Grădinii Zoologice la ora 11.30. „Vor fi trei curse sâmbăta şi trei duminica“, anunță Bucur Bogdan, primarul comunei Rășinari, căruia i se datorează proiectul.
Primul tramvai turistic din România este repus pe şine, după şapte ani în care doar publicul unor spectacole de teatru şi de modă a avut ocazia să se plimbe cu acest mijloc de transport. „Din 2011, tramvaiul nu a mai avut curse, decât în 2012, când a fost piesa de teatru, sau anul trecut, când s-a ţinut o prezentare de modă în tramvai. Noi o să folosim tramvaiul în scop turistic. Vrem să facem nişte curse sâmbăta şi duminica, pentru cei care ajung la Grădina Zoologică şi la Muzeul ASTRA. Vor fi trei curse sâmbăta şi trei duminica“, a declarat Bogdan, pentru Agerpres.
Doar în weekend
Tramvaiul va circula doar în weekend şi numai dacă va fi închiriat pentru evenimente, de genul unor spectacole de teatru. Spectatorii de teatru au fost foarte încântaţi să urmărească, ani la rând, spectacolul „Un tramvai numit Popescu“, chiar în… tramvai. În urmă cu zece ani, în sezonul estival, tramvaiul era preferat de sute de turişti străini – nemţi, englezi, elveţieni şi japonezi, potrivit datelor furnizate la momentul respectiv de Primăria municipiului Sibiu.
Pentru turiştii care vor circula în weekend, preţul unui bilet este de 8 lei pentru o cursă dus-întors, iar pentru copii, 4 lei. Tramvaiul are 54 de locuri şi este condus de un vatman (care în timpul săptămânii are altă ocupaţie).
În drum spre Răşinari, tramvaiul traversează un pod de cale ferată – Podul Gociului, parcurgând un traseu de 22 de kilometri dus – întors în aproximativ 30 de minute. Turiştii şi localnicii care merg cu tramvaiul au ocazia să vadă din mers o parte din Pădurea Dumbrava.
Simbol
Tramvaiul leagă Sibiul de Răşinari de la jumătatea secolului trecut şi este considerat un simbol al comunei. „Pentru Răşinari, a însemnat foarte mult şi de asta vreau să-l repun în funcţiune. Însemna comunicarea cu Sibiul, în anii ’50, din jumate în jumate de oră să ai mijloc de transport“, a menţionat Bucur.
Până în 2011, sibienii şi turiştii puteau circula cu tramvaiul zilnic. Ulterior, linia de tramvai a fost demontată de la cimitir până la Grădina Zoologică şi s-a renunţat la cursele regulate.