Sucursala Sibiu a Societății de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud S.A. va înlocui, poimâine, între orele 9.00 – 17.00, un stâlp deteriorat , cu fisuri multiple, din Linia Electrică Aeriană Medie Tensiune 20kV VEȘTEM – BRADU.
Lucrarea implică restrângerea traficului rutier pe un singur sens de rulare, pe drumul național DN1/E68, în interiorul localității Bradu, în dreptul imobilelor cu numerele 150 – 152 (sensul de mers blocat temporar va fi cel către Avrig, la intrarea în localitatea Bradu dinspre Vestem).
Restrângerea traficului va fi semnalizată corespunzător, atat prin marcaje rutiere, cât și prin prezența reprezentanților Serviciului Rutier al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.