Începând de azi, pentru prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu, cu sprijinul administratorului drumului, au pus în aplicare măsura interzicerii virajului la stânga și a întoarcerii, în intersecția DN 1, km. 302 cu DC 57 (Mohu), de către conducătorii auto care circulă pe direcția Sibiu – Veștem și care doresc să întoarcă spre municipiul Sibiu sau să pătrundă pe DC 57, spre localitatea Mohu.
S-a recurs la această restricție întrucât în ultimele două zile, după impunerea obligației de viraj la dreapta șoferilor care coboară de pe autostradă spre municipiul Sibiu, s-a înregistrat un număr deosebit de ridicat de autovehicule ai căror conducători virează la stânga sau întorc în intersecția amintită, crescând astfel riscul de producere a unor evenimente rutiere cu urmări deosebit de grave.
Astfel, șoferii care circulă pe direcția Sibiu – Veștem și doresc să se întoarcă în municipiu sau să se deplaseze în localitatea Mohu, sunt obligați să schimbe direcția doar în sensul giratoriu amplasat pe DN 1, km. 301 (Caucho Șelimbăr).
Dus – întors sunt doar doi kilometri care fac diferența între siguranță și pericol! Așadar, dați dovadă de responsabilitate, respectați semnalizarea rutieră și nu creați situații de risc!
Restricția este una temporară, pentru o durată de 2 săptămâni!