Atenție la culoarele de culoare roșie din vecinătatea școlilor. Sunt doar pentru îmbarcare-debarcare pasageri, nu pentru staționare

A început școala iar pentru siguranța elevilor, în primul rând, dar și pentru fluența traficului rutier, polițiștii rutieri vor intensifica acțiunile de verificare a respectării regulilor de circulație în imediata apropiere a unităților de învățământ.

În acest context, reamintim faptul că încă din anul 2021, la propunerea polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, în calitate de administrator  al drumului public, a dat  curs solicitării de înființare a unor culoare de îmbarcare / debarcare a elevilor, în zona a trei unități de învățământ din municipiul Sibiu: (Colegiul Național „Octavian Goga”  – situat pe strada Bastionului,  Școala Gimnazială „Regina Maria”, situată pe strada Zaharia Boiu,  Școala Gimnazială nr. 4 – situată pe strada Spartacus), proiectul urmărind fluidizarea traficului rutier în zona centrală.

Aceste culoare sunt evidențiate prin aplicarea unui strat de vopsea de culoare roșie pe suprafața părții carosabile, pe întreaga lungime a acestora acționând indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă”.

Facem precizarea că, în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (2) lit. a) din O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, imobilizarea autovehiculelor STRICT PENTRU ÎMBARCAREA / DEBARCAREA PASAGERILOR nu constituie oprire neregulamentară, în sensul prevederilor legale.

Precizăm că, pe aceste culoare, oprirea este interzisă doar pe parcursul anului de învățământ, de luni până vineri, între orele 07:00 – 20:00.

În toate zilele de sâmbătă și duminică, precum și pe parcursul vacanțelor, dar și în intervalul 20:00 – 07:00 în perioada de susținere a cursurilor, aceste sectoare pot fi utilizate pentru oprirea autovehiculelor.

Facem apel la înțelegere din partea părinților, pentru a folosi aceste culoare strict în sensul în care au fost concepute, doar pentru debarcarea / îmbarcarea pasagerilor, astfel acest spațiu putând fi utilizat de un număr cât mai mare de părinți, contribuind totodată și la fluidizarea traficului rutier.

Părinții care aleg să își conducă copiii până la intrarea în unitatea de învățământ sunt rugați să oprească / staționeze în alte locuri în care aceste manevre sunt permise.

„Pentru a ne asigura că aceste reguli sunt respectate, în zilele următoarea polițiștii rutieri vor desfășura acțiuni, iar mașinile care staționează pe aceste culoare vor fi ridicate”, au transmis reprezentanții Poliției Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*