Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu, anunță începerea unuia dintre cele mai apreciate și așteptate programe de activități – Bibliovacanța.
Destinate copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, atelierele Bibliovacanța se vor desfășura, în acest an, pe parcursul a două perioade: 4 – 22 iulie 2022 și 1 – 19 august 2022. Pentru fiecare perioadă, sunt disponibile 50 de locuri.
De luni până joi, între orele 10:00 – 13:00, și vinerea, între 10:00 – 12:00, copiii vor lua parte la activități educative, creative și recreative, pornind de la joc și lectură. Coordonați de bibliotecarii Compartimentului pentru Copii și Tineret, cu susținerea tinerilor voluntari, micuții participanți se vor bucura de lumea frumoasă a cărților și vor participa la o serie de cercuri și ateliere pe teme variate: cultură generală, bune maniere, curiozități din lumea întreagă, limbi străine, arte plastice și decorative (desen, origami), noțiuni despre teatru și cinema. Desigur, nu vor lipsi momentele recreative, de divertisment, muzică și mișcare, ocazii care vor oferi copiilor șansa de a lega noi prietenii.
„Îi așteptăm cu mare drag pe cei mici în palatul cărților, alături de noi, la bibliotecă. Vom citi, vom interpreta, vom căuta și afla răspunsuri, vom dansa și vom lega prietenii. Le promitem juniorilor că vor avea parte de experiențe utile și, mai ales, de bună dispoziție. Vom exersa abilitățile creative și de comunicare, activitățile noastre fiind gândite astfel încât să le stimuleze dorința de a descoperi lucruri noi. Desigur, îi așteptăm alături de noi și pe cei mai mari care doresc să se implice și să susțină acest program dedicat copiilor.”, spune Ana Coca, bibliotecar în cadrul Compartimentului pentru Copii și Tineret.
Înscrierea participanților la atelierele Bibliovacanța se realizează în perioada 23 – 30 iunie 2022, la Compartimentul pentru Copii și Tineret, situat în sediul central al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (Str. George Barițiu, nr. 7, et.1). Înscrierea copiilor se face de către unul dintre părinți sau reprezentantul legal, pe baza permisului de acces al participantului (cardul de utilizator), în ordinea cronologică a solicitărilor. Informații detaliate privind programul Bibliovacanța se pot obține la Compartimentul pentru Copii și Tineret și la nr. tel. 0269 210 551, int. 108.