Primul atelier tradiţional din cadrul proiectului Centrul Cultural al Diversităţii Europene a avut loc la Târnăvioara.
Săptămâna trecută, în cadrul atelierului au fost reabilitate trei porți, alte două au fost reconstituite de la zero, plecând de la imagini și resturi ale porților vechi. Au fost reabilitate, de asemenea, elementele de lemn de la ferestrele celor cinci imobile. 20 de localnici din Târnăvioara și Copșa Mică, împărțiți în cinci echipe, au participat la atelierul ce a cuprins mai multe tehnici de cioplire și dăltuire în lemn a unor obiecte cum ar fi: consolele ferestrelor, ramele ușilor și ferestrelor, porțile mari, intrările în grajduri, unele ornamentate cu motive scoase în relief. „Oamenii au un nivel minim de cunoștințe de tâmplărie, dulgherie și feronerie, ei își confecționează toate elementele porții, după care le montează, porţile devenind astfel funcționale. Mai avem lucrări de integrare cromatică a lemnului, în așa fel încât porțile să fie exact cum au fost pe vremuri”, a spus responsabilul acestui atelier, Ion Tolomei, șef de secție în cadrul Complezului Muzeal Național ASTRA.
Participanţii la acest atelier s-au arătat încântaţi de oportunitatea de a învăţa lucruri noi. „Voiam să învățăm și noi ceva. Cu ce învățăm aici, în viitor ne gândim să reabilităm și alte porți. Foarte multe sunt de renovat. Nimic nu e ușor, dar cu problemele care sunt, trebuie să facem orice ca să ne întreţinem familia. Orice calificare e binevenită”, este de părere copșeanul Nicolae Tăpălagă.