Un atelier creativ cu scop caritabil a avut loc joi la Șura Culturală Gușterița, unde angajații companiei KeepCalling.com au descoperit tehnica linogravurii.
Evenimentul a avut și o componentă filantropică, participanții sprijinind, prin contribuțiile lor, programul social „Șura dă Aripi – Afterschool Social”.
Acest program este dedicat copiilor din familii defavorizate din cartierul Gușterița și funcționează cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Gușterița. Proiectul oferă activități educative, recreative și de sprijin pentru integrarea școlară și socială a celor mici, dar are nevoie constantă de sprijinul comunității locale.
Organizatorii au mulțumit tuturor participanților pentru implicare, subliniind că astfel de inițiative contribuie la consolidarea spiritului comunitar și la susținerea educației pentru copiii aflați în dificultate.














