Atelier de cosit în Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA organizează mâine, 9 iulie, un atelier interactiv de cosit tradițional.

„Dis de dimineață, de la 7.00, vizitatorii interesați pot afla, într-un cadru sigur și organizat, cum se folosește coasa strămoșească, dar și tradițiile pe care le impune acest fenomen, cel al cositului. Inițiativa face parte din Programul «Grădină și Peisaj în Muzeul ASTRA». Vor fi puse la dispoziția publicului interesat coasele pregătite pentru toți cei care sunt dornici să lucreze în rând cu clăcașii nostril. Ca în satul de altădată, la prânz, în hotarul fâneței se va mânca slană cu ceapă. Locația aleasă este fâneața din sectorul Textile, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. În vechime, cositul ierbii avea o mare importanţă într-o gospodărie. Din timp, bărbații își planificau alături de familie pornitul coasei. Flăcăii se adunau atunci când aveau de cosit și începeau să culce iarba la pământ până să se scuture de rouă. Femeile dar și mezinii familiilor adunate în clacă întorceau fânul cu furca de lemn pentru a-l prinde soarele amiezii. Tehnicile de pregătire a coasei, alegerea lamei și a lemnului din care se face toporâștea, baterea lamei de coasă pe nicovală, trasul la gresie ( sau cute  – piatra de ascuțit) dar și poveștile cositului de odinioară sunt momentele pe care le retrăim la muzeu. După toate aceste etape putem spune că suntem gata pentru a trage prima brazdă! Vizitatorii muzeului vor fi martorii unor practici din vechime, atunci când pornitul la fâneață mobiliza întreaga familie, mai ales pe tați și pe feciori”, a explicat Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al Muzeului ASTRA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*