Polițiștii din municipiul Sibiu au reținut ieri un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Tălmaciu, cercetat penal pentru tâlhărie calificată.
Din cercetările efectuate de către polițiștii de investigații criminale a reieșit că pe 28 decembrie 2021, în jurul orei 19,30, în municipiul Sibiu, pe Aleea Petuniei, persoana în cauză l-ar fi agresat pe un bărbat și i-ar fi sustras telefonul mobil, recuperat ulterior de către polițiști.
La data de 5 ianuarie, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Transporturi Feroviare Sibiu, suspectul a fost identificat și prins în zona stației CFR Sibiu, fiind dispusă reținerea pentru 24 de ore.
Bărbatul urmează să fie prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.