Investiţiile în infrastructură reprezintă prioritatea principală a primarului interimar, Astrid Fodor. Ea pare să continue linia pragmatică a lui Klaus Iohannis şi are de gând să rămână în fruntea Primăriei Sibiu cel puţin până în 2016.
Mesagerul de Sibiu: Ca şi primar interimar, responsabilitatea dvs. este acum mult mai mare, sectoarele de activitate sunt mai multe decât cele pe care le-aţi coordonat înainte. Unde aţi intervenit prima dată? Ce s-a schimbat în stilul de lucru?
Astrid Fodor: Lucrând efectiv în Primărie, cunoşteam Primăria foarte bine. Am avut un sector mare de activitate, am avut competenţe destul de largi pe care mi le-a încredinţat domnul primar, actualul preşedinte, deci nu m-am mişcat pe un teren nou. De când am preluat poziţia de primar interimar, m-am concentrat foarte mult pe partea cu investiţiile. Consider că este cel mai important sector la ora actuală şi, din acest motiv, am şi luat prima măsură de reorganizare a sectorului. Am despărţit Direcţia Tehnică şi am creat o Direcţie de Investiţii care se ocupă numai de achiziţii publice şi de investiţii, condusă de un director, şi Direcţia Tehnică, care are în grija ei gospodăria locală şi partea energetică, astfel încât cel care coordonează sectorul de investiţii să fie degrevat de toate celelalte probleme ale oraşului.
După demisia Cristinei Bica din fruntea Direcţiei Tehnice, noul director tehnic al Primăriei Sibiu este Felicia Baba. La Direcţia Investiţii, desprinsă din cea Tehnică, a fost numită Monica Dancu. Ambele directoare au mandat interimar, până la organizarea concursurilor de ocupare a celor două posturi. Proba scrisă a concursului pentru postul de director executiv al Direcţiei Tehnice va avea loc pe 23 februarie, iar interviul pe 26 februarie. Pentru Direcţia Investiţii, încă nu a fost publicat anunţul referitor la concurs.
Mesagerul de Sibiu: Care sunt priorităţile anului, dacă vorbim de investiţii?
Astrid Fodor: Infrastructura rămâne prioritatea numărul 1 până când am terminat cu toate străzile de pământ din Sibiu.
Mesagerul de Sibiu: La ultima şedinţă ordinară de Consiliu, aţi avut nişte oameni foarte nemulţumiţi, din Guşteriţa.
Astrid Fodor: Eu am fost foarte surprinsă de ceea ce s-a întâmplat în şedinţa de Consiliu, pentru că nu există ziar care nu pomeneşte de cele două străzi că intră în pachetul pentru care se contractează în această primăvară lucrări. Acolo este o problemă pe care o putem considera deja rezolvată. Un contract încheiat înseamnă execuţia lucrărilor.
Mesagerul de Sibiu: Probabil că „pulsul“ oraşului este că, dacă a plecat dl. Iohannis, nu se mai curăţă străzile, că s-au înmulţit gropile, inclusiv pe bulevarde mari, că s-au înmulţit cerşetorii, chiar şi în zona centrală. Cum veţi aborda aceste probleme?
Astrid Fodor: Aceasta este o percepţie foarte greşită, pentru că, dacă luaţi străzile la rând, o să vedeţi că sunt la fel de bine curăţate. Nu-mi aduc aminte conferinţă de presă din ianuarie, februarie sau martie unde nu se discuta despre grămezile de zăpadă, despre accidentele generate de prezența gheții… au fost aceleaşi subiecte.
În fiecare an, în sezonul de iarnă, apar gropi. Este un fenomen normal. Am discutat cu dl. viceprimar Popa să încercăm o asfaltare a acestor gropi cu asfalt la rece. Vom da comandă unei firme şi sper că acest asfalt la rece se va şi confirma ca o soluţie bună. Dacă e așa, o vom folosi şi în ceilalţi ani.
Mesagerul de Sibiu: Preferaţi să lucraţi în continuare cu DPC?
Astrid Fodor: Nu, noi n-avem nici o preferinţă. Toţi operatorii de pe piaţa construcţiilor sunt trataţi la fel de către noi. Nici nu ne-ar permite legislaţia să avem preferinţe.
Mesagerul de Sibiu: Ce se va întâmpla cu DPC?
Astrid Fodor: Aşteptăm propunerile Consiliului de Administraţie şi să sperăm că anul acesta se va revigora cumva, pentru că este greu să concurezi pe piaţa liberă. A fost o perioadă foarte grea pentru ei şi am văzut că au depus şi ei oferte în cadrul procedurilor de achiziție pe care le-am organizat. Nu vă pot spune cine va câştiga. Deocamdată, ofertele sunt în analiză. Important e să participe la licitaţii, să se reorganizeze, să se restructureze.
Mesagerul de Sibiu: Consideraţi că a trecut vremea în care municipalităţile să aibă propria societate de drumuri?
Astrid Fodor: Tocmai pentru că a trecut vremea, noi n-am mai putut prelungi contractul de concesiune. Nu ne-a mai permis legislaţia. Iar, acum, societatea operează pe piaţă exact ca oricare firmă de construcţii privată. Nu are nici un avantaj prin faptul că noi, Consiliul Local, suntem unic acţionar. Din contră, poate se mişcă chiar un pic mai greu. Dacă ar fi avut contract de concesiune, da, puteai să spui că se încredinţează lucrările, dar acum este tratat ca oricare alt operator. „Boala“ lungă a început din iunie anul trecut, iar acum intră, de fapt, în tratament. Dar trebuie să-şi găsească singuri tratamentul. AGA nu este organul care dictează, pentru că atribuţiile Consiliului Local sunt foarte clar stabilite de lege. Totul stă în management şi Consiliul de Administraţie. Nu li se dictează nimic, nici din biroul primarului, nici din birourile viceprimarilor.
Mesagerul de Sibiu: Ce va fi anul acesta la Tursib?
Astrid Fodor: Principalul lor proiect este mutarea autobazei. La acest proiect se lucrează. Construcţia noii autobaze nu se va încheia, însă, în acest an, fiind un proiect de mai lungă durată. Va continua și achiziţia de autobuze. Societatea merge bine, nu este o societate care ridică probleme din punctul acesta de vedere.
Mesagerul de Sibiu: Am văzut un PUZ legat de terenul actualei autobaze. Pe când previzionaţi că se vor mişca lucrurile acolo?
Astrid Fodor: Mai întâi trebuie aprobat PUZ-ul, pentru că orice investitor, dacă vrea să cumpere şi să investească, este mai uşor de atras dacă există deja un PUZ care indică exact ce are voie să facă acolo şi ce nu are voie.
Mesagerul de Sibiu: Cum aţi găsit situaţia de la Pieţe S.A.?
Astrid Fodor: Pieţele, la rândul lor, sunt o societate care nu ne ridică probleme mari. Este bine condusă. Au şi ei nişte investiţii prevăzute pentru piaţa de pe malul Cibinului. Nu sunt însă investiţii majore, ci mai mici, dar care vor face halele mai funcţionale şi mai atractive.
Mesagerul de Sibiu: Ce ne puteţi spune despre Urbana?
Astrid Fodor: Urbana este o societate care, în ultimul timp, a început să meargă tot mai bine, prin faptul că a reuşit să închirieze nişte spaţii care au generat venituri. Aceste venituri se pot investi în celelalte spaţii ale lor, făcându-le și pe acelea mai atractive.
Mesagerul de Sibiu: În ceea ce priveşte dezvoltarea oraşului pe termen lung, Şelimbărul se uneşte cu Sibiul. Există puneri de acord în ceea ce priveşte urbanismul? Cum va arăta continuarea oraşului?
Astrid Fodor: Multă lume nici nu-şi dă seama că, de fapt, există o graniţă între noi şi Şelimbăr, pentru că oraşul Sibiu „curge“ în Şelimbăr şi invers. Cu cei de la Şelimbăr n-au existat niciodată discuţii pe tema dezvoltării urbanistice şi nici nu există la ora actuală.
În ceea ce privește Sibiul, însă, noi ştim cum ne dorim să arate, pentru că avem PUG-ul. Din 2011, avem un PUG și ştim exact fiecare zonă cum se va dezvolta. Mai mult, pe diverse zone s-au aprobat în ultimul timp o serie de PUZ-uri, iar altele sunt în discuție. Iau ca exemplu PUZ-ul pentru zona fostului Arsenal.
Mesagerul de Sibiu: E un vid legislativ? O situaţie similară se întâlneşte în comuna Floreşti, care se învecinează cu municipiul Cluj-Napoca, are câteva zeci de mii de locuitori şi toată lumea trăieşte din oraş, până la urmă. La Şelimbăr, toată lumea trăieşte din Sibiu, dar sunt entităţi administrative separate.
Astrid Fodor: Aşa este. Dacă n-am fi înglobat, la timpul respectiv, cartierele Guşteriţa sau Turnişor, aceste cartiere ar fi avut vreo şansă să se dezvolte cum s-au dezvoltat? Uitaţi-vă ce bine este pentru locuitorii din Turnişor, un cartier care s-a dezvoltat foarte mult, unde s-a investit în ultimii ani foarte mult de către municipalitate. Să ne uităm numai cum arată străzile de acolo acum. Sunt străzi care consumă foarte mulţi bani, pentru că sunt străzi mari, late, nu sunt nişte uliţe înguste, de ţară. Aici există şi facilităţile necesare, zone comerciale – este o zonă care se va extinde. Sunt o serie întreagă de PUZ-uri acolo în discuţie, pe zona Turnişor, care a devenit foarte interesantă şi atractivă şi, mai ales odată cu construcţia noului viaduct, vă daţi seama că devine şi mai atractivă, pentru că scurtează foarte mult distanțele. Toată zona Vest va beneficia, toţi investitorii din acea zonă. La fel și sibienii care vor ajunge la serviciu în 10 minute, toate blocajele traficului de pe Alba Iulia eliminându-se.
Mesagerul de Sibiu: Transportul public face faţă apariţiei noilor zone rezidenţiale?
Astrid Fodor: Obligatoriu se adaptează din mers. Oricum Tursib a prevăzut achiziţia de noi autobuze şi toată autobaza nouă este gândită tocmai pentru a face faţă dezvoltării oraşului. Şi infrastructura la fel – toate merg mână în mână. Noi creăm infrastructura necesară, cu pachetele mari de străzi pe care continuăm să le „atacăm“, iar Tursib cu autobaza şi cu autobuzele.
Dacă tot am revenit la capitolul infrastructură: nu putem vorbi doar de străzile incluse pe lista de investiții, ci trebuie evidențiate și cele de la capitolul reparaţii, care şi ele sunt multe. E vorba de străzile asfaltate în urmă cu mai mult timp. Unele dintre ele sunt chiar într-o stare proastă din cauza gropilor. Vor intra și acestea în reabilitare. Sunt încă multe alte străzi care au nevoie de reparații continue.
Mesagerul de Sibiu: De exemplu, pe Plugarilor, oamenii sunt nemulţumiţi că s-a modernizat Calea Cisnădiei, Rahova, toată zona, iar ei s-au simţit lăsaţi deoparte.
Astrid Fodor: Strada Plugarilor este chiar inclusă pe lista de investiții de anul acesta. Dar sunt convinsă că există nemulțumiri, pentru că şi eu am stat pe o stradă de pământ până acum doi ani de zile și știu ce înseamnă să locuiești pe o stradă de pământ. Dar nu se pot face toate deodată, mai ales că, pe foarte multe străzi, noi am refăcut întreaga infrastructură, nu am turnat numai un strat de asfalt. Era foarte simplu: turnam un strat de asfalt şi toată lumea era fericită. Dar noi am modernizat rețeaua de apă, de canalizare, în multe situaţii cu gazul în paralel. Deci s-a gândit serios şi profund. Hărţile sunt pe masă, discutăm în continuu cu harta în faţă. Nu s-a mers aleatoriu – că îmi place mie strada aia şi haide s-o asfaltăm. A fost o gândire strategică. S-a început din zona centrală şi apoi mai departe – marile bulevarde, străzile importante şi de abia apoi cele mai puţin circulate sau străzile cu case izolate. Dar le vine rândul!
Mesagerul de Sibiu: Cu cei de la E.On Gaz aţi reuşit să ajungeţi la un consens?
Astrid Fodor: Noi stăm cu ei de vorbă şi analizăm, dar e greu și pentru ei. Nu pentru că nu ajungem la un consens, ci pentru că una e bugetul nostru şi alta e bugetul lor de investiţii. Ei nu pot să ţină pasul cu ritmul nostru de a investi și de acolo apar aceste discrepanţe. În măsura în care au bugetat, E.On ţine cont unde lucrăm, dar de multe ori lor li se aprobă după ce noi suntem deja gata cu lucrările. Dacă am fi stat după E.On, acum am fi discutat de jumătate dintre străzile pe care le-am făcut. Am pus în balanță: să așteptăm până intră E.On şi atunci investițiile ar fi fost realizate într-o mai mică măsură sau să ne asumăm această situaţie – să intrăm noi, să le modernizăm şi apoi să intre E.On, să le spargă și apoi să le repare.
Mesagerul de Sibiu: Pe mandatul dvs. plin, terminaţi toate străzile de pământ din oraş?
Astrid Fodor: Mandatul meu este până în 2016.
Mesagerul de Sibiu: Celălalt!
Astrid Fodor (râde): Despre aceasta vom discuta într-o altă zi…
Mesagerul de Sibiu: La un moment dat, dl. primar Iohannis spunea că în mandatul său se vor termina toate străzile de pământ şi nu s-a întâmplat asta.
Astrid Fodor: Atunci când te apuci efectiv de lucrări, vezi că nu se pot realiza din diverse motive. Dacă d-l Iohannis nu ar fi fost atât de meticulos şi ar fi mers numai pe turnarea unui strat de asfalt, se încheiau toate. Dar una e să ai toată reţeaua de străzi refăcută superficial şi alta e să ai linişte o perioadă mai lungă, mai ales cu rețelele de utilități. Vedeţi ce înseamnă când reţelele sunt vechi și câte intervenţii sunt.
Mesagerul de Sibiu: S-a schimbat ceva în viaţa dvs.?
Astrid Fodor (râde): Da, s-a schimbat, că nu mai am timp de nimic, în sensul că nu mai am timp liber!
Mesagerul de Sibiu: Acordaţi audienţe?
Astrid Fodor: Da, acord audienţe! Eu am făcut-o şi o fac în continuare. Dar să nu credeţi că aceste audienţe rezolvă nu ştiu ce probleme. Când se ajunge la aceste audienţe, deja, de multe ori, lucrurile sunt foarte clare. Unele dintre aceste solicitări sunt chiar în totală discordanță cu legea. În alte cazuri vin persoane care spun că doresc locuinţă socială, dar n-au depus nici dosarul și nici nu au obținut un formular. Trebuie trecut prin toate etapele, altfel nu este posibilă din punct de vedere procedural alocarea unei locuinţe. Aceste audiențe își au rolul în cazurile în care omul crede că întâlneşte rea-voinţă, că nu vrea cineva, dar nu e cazul la noi, în Primăria Sibiu.
Mie îmi place să stau de vorbă cu cetăţenii și nu consider că-mi pierd timpul cu aceste discuţii, numai să nu-şi facă nimeni iluzii că problema se rezolvă automat.
Mesagerul de Sibiu: Aţi anunţat că veţi candida dacă se vor organiza alegeri anticipate. De ce aţi decis aceasta?
Astrid Fodor: Am fost întrebată dacă eu consider că sunt necesare, dacă e bine să candidez, şi am spus că da. Consider că e bine şi voi candida. Mandatul la care m-am referit a fost cel până în 2016.
A consemnat Mihai COLIBABA
Carte de vizită
De profesie consilier economic, Astrid Cora Fodor a devenit primarul interimar al Sibiului pe 2 decembrie 2014. S-a născut la Sibiu, pe 6 noiembrie 1953, şi a absolvit Facultatea de Drept Economic și Administrativ din Sibiu. Din 1978 până în 2000, a lucrat la fabrica de textile „Libertatea“, unde a îndeplinit diverse funcții, în cele din urmă aceea de director comercial. Între 2002 şi 2008, a fost director economic al Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România. La alegerile locale din anul 2008, a fost aleasă consilier municipal din partea Forumului Democrat al Germanilor din România şi apoi viceprimar.
Stimata doamna primar interimar:De peste o jumatate an intreb prin petitii de ce nu se sfalteaza un tronson al strazii LINII deci cel cu beton terminat cu o luna inainte de -89- dar urma sa se si bitumineze ,la fel de ce nu se modernizeaza strada Turismului ,C.darvin si onisifor Ghibu.Nu doresc sa jignesc pe nimenea cum am mai fost axcuzat dar aceste strazi arata ca o troaca de porci deci sub ori ce critica,am primit un raspuns de la doamna BABA ca se vor PLOMBA dar eu stiu ca plombele se executa la Stomatologie si nu pe strazi deteriorate in ultimul hal deci troaca de porci.Citesc in anumite ziare strazi care intra in reparatii capitale,,strazi fara capatai strada Turismului este o strada de baza,au fost deteriorate in ultimul hal de anumite c onstructii cum ar fi corpul didactic ,imobile gigant dar nimenea nu ia masuri ca in urma acestor deteriorari mizerabile sa fie strazile si reparate si nu plombate,Str,Turismului este foarta inclinata si plina de gauri plombe care deja sau deteriorat deci nu stiu zau daca se mai poate plimba vreun petec de pe acest \a strada.Suntem buni sa platim impozite cat de multe dar de ani de zile cartierul nostru arata asa cum am mentionat–TROACA DE PORCI.
Buna ziua,
Deci,cand Selimbar va fi cartier din Sibiu,stimata doamna primar?