Astra Film Festival 2019 continuă cu întâlniri-eveniment, filme provocatoare și muzică live

După un debut de ediție cu proiecții sold-out și mii de spectatori, Astra Film Festival 2019 continuă cu un program încărcat.

Filme de top, sesiuni Q&A, dezbateri, întâlniri-eveniment cu legende ale filmului documentar și concerte live sunt incluse pe agenda festivalului, care se va desfășura la Sibiu până duminică, 20 octombrie.

Anul acesta, Astra Film Festival lansează o serie nouă de evenimente speciale: ”Astra Film: Viața în documentare”, primul invitat fiind legendarul Peter Dale, șeful departamentului de documentar al școlii de renume mondial National Film and Television School din Londra. Cei peste 40 de ani de succes artistic vor fi prezentați în cadrul unei discuții între Peter Dale și Liviu Tipuriță. Întâlnirea, la care sunt așteptați și spectatorii să participe cu întrebări, va avea loc joi, 17 octombrie, ora 17, la Hub – Filarmonica de Stat Sibiu.

Evenimentul ”Colecționarul de filme” îl are în prim plan pe Andrei Ujică, cineast român, cunoscut și apreciat în întreaga lume. A colecționa înseamnă a crea un univers prin filtru personal. Ce fel de filme de suflet are regizorul român, vom afla vineri, 18 octombrie, ora 17, la Sala de sticlă a Filarmonicii de Stat Sibiu, la întâlnirea cu regizorul. De la ora 19:30, la Filarmonica de Stat Sibiu, va fi proiectat filmul său ”Videogramele unei Revoluții”, iar la final, regizorul va intra în dialog cu spectatorii.

Secretele ascunse prin ungherele sensibile ale căsătoriei, dragostei și sexului, ies la suprafață prin prisma filmelor grupate în programul tematic ”Căsătorie, sex și mai mult de atât”. Filmul ”Unde te poartă inima” pășește în culisele industriei căsătoriilor, care leagă destinele unor femei din Thailanda cu bărbați danezi. Proiecția va avea loc miercuri, 16 octombrie, ora 17:30, la Filarmonica de Stat Sibiu și va fi urmată de o discuție cu regizorul Janus Metz. În aceeași zi și sală, dar de la ora 21:30, va fi proiectat documentarul ”Cursuri de seducție” pătrunde în sălile de curs ale unei școli de seducție, unde fete tinere sunt antrenate pentru a-și găsi un soț care să le ofere o viață mai bună.

Trei filme din programul tematic ”Povești din industria erotică” mută accentul de pe șoc și dezgust pe înțelegere și empatie atunci când avem de-a face cu oameni pentru care nu există bariere în explorarea sexualității lor. Poveștile a șapte lucrători sexuali români și a unui star al filmelor erotice gay sunt expuse în filmele ”Blue Boy” și ”Până când pornoul ne va despărți”, care vor fi proiectate joi, 17 octombrie, ora 20, la Cinema Ion Besoiu – Sala mare, proiecțiile fiind urmate de o sesiune Q&A cu producătorul Bogdan Georgescu. Unul dintre cele mai populare staruri porno gay își expune cariera-tabu, dar și relația cu mama sa, în filmul ”Jonathan Agassi mi-a salvat viața”, care va fi proiectat vineri, 18 octombrie, ora 21, la Cinema Ion Besoiu – Sala mare, publicul având șansa să participe la o sesiune de Q&A cu mama protagonistului care va fi prezentă la Sibiu.

Combinația dintre un subiect controversat și un mod aparte de a realiza filme face din ”Imaginea mafiei” de Kim Longinotto, una dintre vocile din prima ligă a documentarului britanic, un film captivant care privește din cu totul altă perspectivă mafia siciliană. Filmul inclus în programul tematic ”Mari Maeștri” va fi proiectat sâmbătă, 19 octombrie, ora 17, la Cinema Ion Besoiu – sala mare.

O serie de performance-uri muzicale live va încânta audiența festivalului: miercuri, 16 octombrie, de la ora 21:30, în foaier la Cinema Ion Besoiu vor concerta Disco Sigaretta, joi, 17 octombrie, de la ora 21:30, în Domul din Piața Mare, Ungo Visuals va susține un party imersiv spectaculos, iar după ora 23, muzica se mută la Hub – Filarmonica de Stat Sibiu, pe rtimurile Balkan Taksim, iar sâmbătă, 19 octombrie, după Gala de Decernare a Premiilor AFF 2019, pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu vor urca „Om la lună”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*