Astăzi marcăm Ziua Mondială a Sănătății – mesajul conducerii Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu

Ziua Mondială a Sănătății este celebrată anual în data de 7 aprilie, tema transmisă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în acest an fiind „Început sănătos, viitor plin de speranță” (Healthy beginnings, hopeful futures).

foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

„Sănătatea cetățenilor este fundamentul oricărei comunități, reprezentând condiția de bază pentru un viitor prosper, plin de speranță pentru noi toți. De aceea, suntem preocupați în permanență să le oferim oamenilor servicii medicale de calitate, pentru a-i ajuta să își mențină o stare de sănătate cât mai bună. Astfel, în ultimii ani am angajat noi medici pentru a întări colectivul medical, iar cu sprijinul Consiliului Județean am dezvoltat infrastructura spitalului și am achiziționat aparatură medicală performantă, în vederea diversificării serviciilor oferite. Și, desigur, nu ne vom opri aici, iar pacienții vor avea parte și în viitor de servicii tot mai variate, care să le acopere toate necesitățile în vederea redobândirii sănătății”, a declarat Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Sănătatea este un drept fundamental al omului, recunoscut în Constituția Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (1948), Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) și în alte tratate internaționale și regionale privind drepturile omului. Toate statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au ratificat cel puțin un tratat care recunoaște dreptul la cel mai înalt standard posibil de sănătate fizică și mentală. Și în România, dreptul la ocrotirea sănătății este prevăzut în Art. 34 – Dreptul la ocrotirea sănătății, din Constituția României.
„Ziua Mondială a Sănătății ne oferă un prilej suplimentar de conștientizare a darului neprețuit pe care un organism sănătos îl reprezintă pentru fiecare dintre noi. Îi îndemnăm așadar pe toți cetățenii să aibă un stil de viață cât mai echilibrat și benefic pentru sănătate, să își înțeleagă nevoile propriului corp, să se odihnească suficient și să nu dezvolte obiceiuri nocive, care pe termen lung să aibă efecte distrugătoare pentru organism. Prin urmare, în acord cu sloganul OMS din acest an, să avem în vedere să începem să trăim cât mai sănătos, pentru a ne bucura și în viitor de sănătate și vitalitate”, transmite dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
O abordare a sănătăţii bazată pe drepturile omului are rolul de a sprijini dezvoltarea durabilă prin abordarea inegalităților, a practicilor discriminatorii și a relațiilor de putere, care sunt adesea generatoare de lipsă de echitate. De aceea, cu această ocazie, atenția tuturor este îndreptată asupra acțiunilor care pot fi realizate de către decidenți, dar și asupra măsurilor care pot fi adoptate de către cetățeni la nivel individual și în comunitate, pentru ca viitorul pentru omenire să fie plin de speranță.
Vă dorim tuturor multă sănătate!

Comments are closed.